Bucătarii din Timișoara, la cuțite cu meseriașii din armata SUA. Începe Olimpiada Gastronomică de la Stuttgart

0
Publicat:

Bucătarii echipei Kolping Timișoara se află în Germania, la Stuttgart, în așteptarea olimpiadei gastronomice IKA/Culinary Olympics. Se ţine ca şi cea sportivă din patru în patru ani. 

Bucătarii din Timișoara care merg la Olimpiadă SURSA Kolping TM

Bucătarii echipei Kolping Timișoara se află în Germania, la Stuttgart, în așteptarea olimpiadei gastronomice IKA/Culinary Olympics (1-7 februarie 2024). Se ţine ca şi cea sportivă din patru în patru ani.

Germania este anul acesta centrul universului gastronomic, IKA/Culinary Olympics, considerată a fi cea mai longevivă, vastă și variată competiție culinară la nivel global.

De aproape 125 de ani, această competiție reunește cei mai talentați bucătari din lume. România va fi reprezentată la olimpiada gastronomică de mai multe echipe.

Pe lângă echipa națională a României (seniori și juniori), țara noastră va avea și patru echipe regionale: Kolping Timișoara, Gastro Cuisine România din București, Restaurantul Belvedere din Brașov și About Taste Academy din Vaslui.

Bucătarii se pregătesc pentru olimpiadă FOTO Ștefan Both

Timișorenii de la Kolping au ajuns la Stuttgart de luni seara, 29 ianuarie, pentru a avea un timp de acomodare.

Avem un loc de cazare și o bucătărie la dispoziție, într-o școală a Asociației Kolping. Putem să exersăm acum câteva zile, înainte să înceapă olimpiada. Vineri, 2 februarie 2024, este deschiderea oficială. Sunt echipe din 55 de țări. După tragerea la sorți am căzut într-o grupă destul de grea. Suntem cu bucătarii armatei Statelor Unite ale Americii, cu bucătari din Coreea de Sud, Italia și Grecia”, a declarat Eduard Dobre, directorul Casa Calfelor Kolping Timișoara.

Bucătarii se pregătesc pentru olimpiadă FOTO Ștefan Both

Juniorii dau piept cu seniorii

Kolping Timișoara este alcătuită din nouă bucătari tineri - opt dintre ei fiind elevi, majoritatea la profile alimentare și gastronomice, și unul student. Timp de un an, ei s-au pregătit la Casa Calfelor Kolping.

Noi practic suntem cu o echipă de juniori și ne vom bate cu echipe de seniori. Ne-am antrenat un an de zile, am avut această naivitate și curaj să mergem la olimpiadă cu acești tineri pasionați de bucătărie. Participarea pentru noi este deja cea mai frumoasă medalie. Am avut mult de lucru un an de zile, am găsit mulți sponsori să ne susțină, ne bucurăm că am ajuns în Germania și să reprezentăm cu onoare Timișoara. Echipa noastră se cheamă Kolping Timișoara. Naționala României participă la o altă categorie”, a mai spus Eduard Dobre.

Bucătarii se pregătesc pentru olimpiadă FOTO Ștefan Both

Peste 25 de rețete în competiție

Antrenorul echipei Kolping Timișoara este chef Florin Kiss, care în 2022 a fost medaliat cu argint la World Culinary Cup de la Luxemburg.

Ca echipă regională, suntem la o categorie unde trebuie să pregătim pe o masă de nouă metri pătrați diverse preparate, pe diverse secțiuni. Vom avea de pregătit un platou festiv de <haute cuisine>, unde trebuie să prezentăm diverse piese, construite din pește, cu garnitură și soslul aferent. Apoi, avem sețiunea de <finger food>, unde se servesc acele mici îmbucături, iar apoi vom avea sețiunea de <gourmet>, unde trebuie să prezentăm un service de cinci piese: antrenu rece, <consommeu>, antreu cald, set de bază și desert. Mai avem și două secțiuni de dulce. Sunt peste 25 de rețete. Deși avem o echipă de junior, ne vom bate unu la unu cu seniorii. Culinar ne vom bate și echipa bucătarilor din armata americană. Mergem să arătăm că ne putem bate cu oricine, chiar dacă suntem o echipă tânără. Se jurizează inclusiv cum e așezată mâncarea pe farfurie, gramajul, montajul și asamblarea”, a spus Florin Kiss.

Chef Florin Kiss FOTO Ștefan Both

Școală de gastronomie la Timișoara

Asociația Kolping sprijină învățământul profesional dual, însă intenționează să construiască o școală de gastronomie. Construcția școlii care va fi lângă Casa Calfelor este programată să înceapă în acest an.

„Lucrăm la proiectul de arhitectură și sperăm ca anul acesta să reușim să începem construcția. Va costa undeva la 1,2 milioane de euro. E vorba de 1.800 de metri pătrați de construcție, săli de clasă, bucătărie, laborator de patiserie. Acum avem câteva clase de formare profesională arondate la un liceu. Acolo nu întotdeauna ajung tinerii cei mai dedicați și pasionați să facă o meserie. Visul nostru este să contruim la Timișoara o școală de gastronomie doar pentru învățământ profesional. Vrem să începem cu două clase, una de bucătari și una de ospătari și vom ajunge la nouă clase. Dorim să ne acredităm pentru învățământ professional dual de trei ani. Construcția va dura un an de zile. Vrem să începem cu primele două clase în toamna anului 2025. Avem nevoie și de agenții economici din domeniul ospitalității, care să fie dispuși să primească elevii în practică”, a mai adăugat Eduard Dobre.

Bucătarii se pregătesc pentru olimpiadă FOTO Ștefan Both

1.200 de băcătari și patiseri la Stuttgart

IKA/Culinary Olympics de la Stuttgart pune împreună mai mult de 1.200 de bucătari și patiseri din peste 55 de țări, organizați în 89 de echipe (24 de echipe naționale, 19 echipe naționale de juniori, 22 de echipe de catering comunitar, 24 de echipe regionale) și peste 500 de bucătari profesioniști participanți la probe individuale.

Vor fi puse la dispoziție, în cadrul competiției, 17 bucătării complet echipate.

Prima participare a României la acest concurs a avut loc în anul 1972 și a fost reprezentată de o echipă mixtă formată din maeștrii bucătari din Capitală și Brașov, condusă la acea vreme de către Dumitru Burtea.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie