Brandul românesc Comtim, reinventat de americani cu muncitori din India

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În spatele uşilor companiei Smithfield lucrează muncitori aduşi de la mii de kilometri

Firmele din judeţul Timiş „importă” muncitori din ţări precum China, Japonia, Egipt, India sau Thailanda şi Macedonia. Americanii de la Smithfield Prod au adus tranşatori de carne din India. Aceeaşi americani au vrut şi să reinventeze brandul românesc Comtim.

Mâncare tradiţional-românească produsă în Ungaria de o firmă americană care taie porcii cu muncitori indieni. Aşa arată tabloul perfect al globalizării, „desenat” de americanii de la Smithfield care au vrut să reinventeze brandul românesc Comtim.

În primăvara anului trecut, conducerea Smithfield a luat decizia să reînvie brandul Comtim şi a deschis un magazin în care se comercializează produse sub sigla celebrului combinat de pe vremea comunistă. Mezelurile cu sigla porcuşorului au fost produse în Ungaria, iar în urma proiectului, americanii au primit confirmarea că brandul este la mare căutare. „Am preferat să colaborăm cu această fabrică pentru că au respectat cerinţele noastre, printre care şi folosirea de materie primă proaspătă”, a explicat directorul general Smithfield Prod, Morten Jensen.

Potrivit unor date oficiale, anul trecut, abatoarele Smithfield au avut muncitori indieni care au lucrat ca tranşatori de carne. „În prezent avem 30 de cetăţeni din afara Uniunii Europene care lucrează cu noi, anul acesta. Angajaţii din afara Uniunii Europene constituie 5% din angajaţii noştri. La data când am decis să angajăm oameni din afara Uniunii Europene (India), pe piaţa de muncă internă exista o fluctuaţie foarte mare de personal: angajaţii de naţionalitate română migrau spre ţările Uniunii Europene, iar noi ne loveam de lipsa personalului stabil. Compania noastră caută în continuare angajaţi stabili şi constant avem locuri de muncă libere, în special în zona de producţie”, a spus Cristina Bodea, PR manager Smithfield Prod.. Reprezentanţii Smithfield susţin că la ferme sunt angajaţi doar muncitori din comunitatea în care funcţionează ferma.

Mecanic din Filipine

Sursele citate arată că în judeţul Timiş lucrează un tehnician mecanic din Filipine, un contabil thailandez şi un medic din Fâşia Gaza. Din cei peste 20 de turci care figurează ca angajaţi în Timiş, cei mai mulţi sunt bijutieri. În Banat mai lucrează trei egipteni, un casier din Andorra, un bijutier din Emiratele Arabe Unite şi un muncitor necalificat din Liban.

De altfel, în Timiş lucrează foarte mulţi muncitori, atât necalificaţi, cât şi calificaţi, din India, Irak, Iran, Japonia, Maroc, China, Egipt, Thailanda sau Macedonia. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, cei mai mulţi muncitori străini din Timiş sunt din Siria, Republica Moldova, China şi Iran. Dacă moldovenii sunt distribuiţi pe diferite meserii, chinezii au pus monopol pe joburile de bucătari.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"