Barna, despre o competiţie cu Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale: „Va fi pentru prima dată când nu avem o bătălie între două personalităţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele USR Dan Barna este prezent marţi, 16 iulie, la Timişoara pentru a participa la dezbaterea finală a celor patru candidaţi USR înscrişi în cursa internă pentru a fi desemnaţi candidatul partidului la funcţia de primar al Timişoarei.

„Speranţa şi perspectiva de viitor este asociată în foarte măsură cu ceea ce înseamnă USR-PLUS. (…) Sunt convins că următorul primar al Timişoarei va fi un primar al alianţei USR-PLUS”, a declarat Dan Barna, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul USR Timiş. Întrebat, în contextul desemnării pentru a candida din partea USR la alegerile prezidenţiale, dacă se va baza pe electoratul PSD în cazul în care va ajunge împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, Dan Barna a evitat un răspuns direct, vorbind despre cum ar trebui să fie campania din turul doi.

„Practic, va fi pentru prima dată de la Revoluţie în care nu va mai fi o bătălie între două cazemate care vor arunca cărămizi şi bulgări dintr-o parte în cealaltă, ci va fi o campanie pozitivă între două viziuni pentru România. Avem viziunea PNL şi ceea ce înseamnă PNL, iar de partea cealaltă viziunea USR – PLUS, perspectiva noastră fiind aceea de a tranforma România într-o ţară în care tinerii să vrea să rămână. Astăzi, jumătate din tineri îşi văd viitorul în afara ţării. Este un indicator dureros şi foarte amarnic. Eu şi alianşa USR – PLUS considerăm că obiectivul principal este să readucem încrederea că tinerii şi românii pot să îşi împlinească un destin aici în România. Promovăm o Românie digitală. Promovăm România viitorului, tehnologia. Tot ceea ce înseamnă această societate modernă vine peste noi şi trebuie să ne adaptăm. Din această perspectivă, variante de alegeri de tur doi între candidatul PNL şi alianţa USR – PLUS va fi pentru prima dată când avem două viziuni de dezvoltare şi nu o bătălie între două personalităţi”, a declarat Dan Barna.

Întrebat ce i-ar face pe alegătorii PSD din primul tur să voteze USR în turul doi, Dan Barna a spus că „orice votant, independent de simpatie sau ideologie politică, va alege dintre cele două variante pe aceea care generează încredere în viitor”. De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă alegerile locale şi prezidenţiale în care USR+PLUS şi PNL vor avea o competiţie electorală nu vor compromite şansele unei coaliţii de guvernare după alegerile parlamentare, Dan Barna a declarat că nu crede că se va întâmplat asta. „Nu am nicio îndoială că există maturitatea politică necesară ca după campania pentru prezidenţiale, să avem, dacă va fi nevoie, o coaliţie postelectorală”, a mai declarat Barna.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile