Bărbat ridicat de DIICOT pentru că ar fi corupt sexual o minoră şi a încercat să o convingă să-şi omoare părinţii şi să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara au efectuat, joi 24 august, o  percheziţie pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliul  suspectului C. A. C., în vârstă de  27 de ani, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi corupere sexuală.

Conform comunicatului de presă remis de către DIICOT, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2017, suspectul  a acostat în mediul virtual o minoră, în vârstă de 12 ani, căreia i-a pus la dispozitie, prin diverse canale de socializare, materiale cu caracter pornografic(filmuleţe şi fotografii), determinând-o să le vizualizeze şi să efectueze ea însăşi acte de natură sexuală. În acest mod, prin intermediul sistemelor sale informatice, suspectul şi-a procurat de la minoră materiale cu caracter pornografic(filmuleţe şi fotografii) reprezentând-o pe aceasta.

Mai mult, în urma convorbirilor text efectuate între cei doi, s-a constatat că minora a fost determinată de către suspect să aibă o atitudine suicidală şi a sprijinit-o totodată în hotărârea acesteia de a-şi ucide proprii părinţi.

Suspectul urmează să fie adus la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Timişoara, în vederea audierii.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă