Bănăţenii au scos maşinile noi sau second hand de pe lista cumpărăturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dealerii şi vânzătorii de autoturisme second-hand spun că tot mai puţine persoane le trec pragul. TVA mare și bugetul mic al bănățenilor afectează afacerile dealerilor auto, dar se face simțită și în calculele Direcției Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Creşterea TVA şi diminuarea veniturilor afectează din ce în ce mai rău industria pe patru roţi din partea de Vest a ţării. Vânzările au continuat să scadă de la începutul anului la toţi dealerii auto din Banat, de la 20 până la 50 de procente, faţă de anul trecut.

Lucrurile nu merg mai bine nici măcar în piaţa second-hand, unde oferte tentante există, dar lipseşte cu desăvârşire cererea. Situaţia gravă se resimte şi la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), înmatriculările auto din primul semestru 2010 scăzând cu mai mult de 40 de procente, faţă de semestrul întâi al anului 2009.

„Anul acesta, faţă de anul trecut, vânzările au o scădere care se apropie de 50 la sută. În 2009, faţă de 2008, cifra vânzărilor a scăzut tot cu 50 la sută. Parcă nu se mai termină coşmarul”, a spus Octavian Bara, director general Auto Bara & Co, dealer Dacia, Renault, Nissan în Oradea. Situaţia a mai fost salvată de programul Rabla, cei mai fericiţi dealeri fiind cei din Caraş-Severin. „Cumpărătorii au profitat mult de programul Rabla. În cele două luni au fost făcute 24 de livrări către clienţi“, spune Vasile Suveţi, reprezentant vânzări Pro Car Skoda Caraş-Severin.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
CTP, impresionat de munca Oanei Gheorghiu, propusă ca vicepremier. „În spitalul «Dăruiește viață!» m-am simțit ca într-o navă spațială”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Doi oameni au murit, iar un altul este în stare gravă, după ce un BMW s-a izbit frontal de un TIR
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor