Balta Lămâița din Timișoara, curățată cu un utilaj folosit pe canalul Bega

0
Publicat:

Veşti bune pentru locuitorii din cartierul timişorean Freidorf. Muncipalitatea a început curățirea Bălții Lămâița de vegetația crescută în ultimii ani. În zonă s-au ridicat blocurile din cartierul Freidorf.

Utilajul adus pe baltă FOTO Primăria Timișoara


Acțiunea comună a Primăriei Timișoara, cu Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB) și Societatea de Transport Public (care a ajutat cu o macara), a demarat miercuri, 28 septembrie. 

A fost adus un utilaj special, achiziționat pentru curățarea canalului Bega, care pentru câteva zile va lucra pe Balta Lămâița din zona Freidorf.  

Procesul de curățare va dura câteva zile, însă, la final, locuitorii vor avea din nou o zonă de agrement curată. Recent, tot cu ajutorul unui utilaj al ABAB am curățat și canalul Bega de vegetația crescută și gunoaiele aruncate în apă de trecători”, au transmis cei de la Primăria Timișoara. 

STPT a ajutat cu o macara FOTO Ștefan Both


Ecologizarea bălții vine ca urmare a sesizărilor de la cetățeni referitoare la vegetația necosită, dar și cauza unor persoane care nu strângeau resturile de la animalele de companie pe care le plimbau în zonă, pentru care s-au aplocat somații și au fost efectuate igienizări.

Balta a fost reamenajată în 2016

Balta Lămâiţa a trecut printr-o amplă cosmetizare în 2016, proiectul costând peste 2 milioane de lei. 

Lacul este o rămăşiţă a bălţilor de odinioară pe care s-au ridicat blocurile din cartierul Freidorf.  

Înainte de lucrări era un veritabil focar de infecţii, s-au aruncat aragazuri, cuptoare, maşini de spălat, fiare şi betoane şi resturi din construcţii, cauciucuri şi alte gunoaie ale orăşenilor din blocurile vecine. 

Lucrările au presupus dragarea apei, reconfirgurarea bălţii, amenajarea spaţiului verde, instalarea de mobilier urban, bănci, pergole, coşuri de gunoi, şi chiar forarea de fântâni.  

În plus, a fost amenajat şi un loc de relaxare, un ponton la malul bălţii şi au fost trasate alei şi platforme de promenadă.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate