Atelier de reparat chitare în hambarul lui Adi Bărar, liderul trupei Cargo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Pulpă cu instrumentul care a aparţinut basistului de la Helloween

Liderul trupei Cargo, Adi Bărar, a deschis un atelier inedit în care se repară chitarele de la A la Z. Meşterul este Richard Pulpă, nimeni altul decât tehnicianul de scenă al trupei.

Atelerul deschis de Adi Bărar este locul unde chitariştii ajung când au probleme cu instrumentele lor. Cele mai frecvente necazuri sunt legate de crăpături, fisuri, spărturi şi diferite rupturi. Toate acesta sunt rezolvate de Richard Pulpă, tehnicianul de scenă al trupei în ultimii 15 ani. “Atelierul e de doi ani. Am tot evoluat de-a lungul timpului. Acum pot să spun că am învăţat să repar o chitară de la A la Z. Dar acum mă gândesc să construiesc eu o chitară de la zero”, a declarat “Richie” Pulpă. 


A reparat o chitară făcută zob

În acest moment, în atelier se află câteva piese de rezistenţă, printre care şi o chitară care i-a aparţinut lui Markus Grossloph, basistul trupei germane Helloween. Aceasta a fost achiziţionată de Alin Achim, din Anglia, cu suma de doar 1.000 de euro. În lucru se află şi bătrânul Gibson, cu care a cântat Adrian Bărar mai bine de 35 de ani. “Printre cele mai grele lucrări a fost la chitara jazzmanului Bozo Mitrofan. Acesta a suferit un accident de maşină, la Constanţa, iar chitara s-a făcut bucăţi. Parcă am făcut un joc Lego”, a mai spus “Richie”.



Personalizarea chitarelor

Atelierul de la Timişoara este singurul din ţară în care se pot personaliza instrumente. “Richie” lucrează acum la chitara pe care Bărar o va oferi la tombolă unui fan, la concertul aniversar “Jurnal de bord”, de vineri, din clubul Setup. Aceasta are semnătura liderului de la Cargo, data şi evenimentul.
Interesant este că Richard Pulpă nu ştie să cânte la chitară. “Mulţi mă întreabă cum repar chitare dacă nu ştiu să cânt. Eu îi întreb atunci, cum de ei ştiu să cânte la chitară şi nu ştiu să o repare”, a declarat tehnicianul.



Omul care asigură liniştea în back-stage


Richard Pulpă se află alături de trupa Cargo din 1995. Susţine că a făcut de câteva ori înconjurul României cu formaţia. Ca technician de scenă, acesta se asigură ca la fiecare concert muzicienii să nu fie stresaţi de instrumente. "Ei trebuie să intre pe scenă, să işi ridice instrumentele de jos, să cânte, iar apoi să le lase jos şi să plece", a mai spus "Richie".

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”