Artişti unul şi unul la JazzTM 2016. Take 6, Imany sau Dee Dee Bridgewater vin să concerteze la Timişoara VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mai rămas doar câteva zile până la debutul celei de-a patra ediţii a festivalului JazzTM. Anul acesta, organizatorii au pregătit trei scene: în Piaţa Victoriei, Parcul Castelului şi Parcul Civic.

În toate cele trei zile scena principală va găzdui artişti renumiţi în lumea jazz-ului internaţional.

Astfel, vineri, 1 iulie, în Piaţa Victoriei va fi prezent Jacob Collier, pe care The Guardian îl consideră „noul Mesia al muzicii jazz” şi care îşi lansează albumul de debut, „In my Room”, chiar pe scena din centrul Timişoarei.

În iunie 2016, artistul a primit premiul „Digital Initiative of the Year” de la Jazz FM. 

Prima seară se încheie cu spectacolul oferit de Take 6, numiţi de către Quincy Jones cel mai bun grup vocal din lume. De curând, în martie 2016, aceştia au lansat albumul „Believe” la casa de discuri Sono Recording Group.


 

Imany în a doua seară

În cea de-a doua zi vom avea bucuria de a-l asculta pe Dhafer Youssef, artistul tunisian cunoscut pentru modul în care reuşeşte să îmbine armonios tradiţia sufită cu misticul şi influenţele de jazz cu lisirmul specific arăbesc. În martie 2016 acesta a lansat un nou album, intitulat "Diwan Of Beauty And Odd".

Seara va continua cu o muzică aparte, cea a lui Imany, al cărei single „Don’t be so shy” a adunat peste 10 milioane de vizualizări pe Youtube şi a ajuns pe locul 1 în topul France Digital Songs. Artista se pregăteşte să lanseze cel de-al doilea album din cariera sa muzicală,  „Wrong Kind of War" , în septembrie 2016.

Dee Dee Bridgewater în încheierea JazzTM 2016

Cea de-a treia zi de festival va aduce în faţa publicului trupa BadBadNotGood, împreună cu jazz-ul lor proaspăt şi orginal. Tinerii din Toronto sunt apreciaţi în întreaga lume, succes care a dus la realizarea celui de-al cincilea album al trupei, „IV”, care urmează să fie lansat pe 8 iulie.

Dee Dee Bridgewater va oferi un show spectaculos în încheierea celei de-a patra ediţii a festivalului JazzTM. Artista, al cărei talent a uimit o lume întreagă, este câştigătoarea a numeroase premii Grammy şi a unui premiu Tony. Pe lângă toate acestea, de curând a primit cea mai mare recunoaştere pentru întreaga sa contribuţie în muzica jazz şi a fost numită NEA Jazz Master pentru anul 2017, alături de alţi muzicieni celebri.
 


Puteţi vedea aici întreg programul de la JazzTM 2016

Citiţi şi:

VIDEO Yaron Herman şi Trilok Gurtu la Festivalul JazzTM 2016

VIDEO Imany, în premieră în România, pe scena JazzTM 2016

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani