Aplicaţia Pandemic Controler, implementată la Timişoara, evaluată de OMS pentru a fi dat exemplu de bune practici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre proiectele implementate la Timişoara, în toamna anului trecut, este în atenţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Programul Pandemic Controler, care facilitează schimbul de informaţii între medicii de familie şi specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, este analizat şi poate ajunge să fie dat exemplu de bune practici într-un ghid elaborat de OMS.

"La OMS este un proiect care evaluează mai multe proiecte inovatoare în combaterea pandemiei, ne-au contactat, au cerut mai multe informaţîi, au fost mai multe conferinţe şi intră în faza de evaluare pentru propunerea că vor să vină cu un proiect de bune practici. Această aplicaţie a Timişoarei este în evalure la OMS pentru a fi dată un exemplu de bună practică în pandemie. Mă bucur că este un exemplu. Vreau să îi mulţumesc domnului doctor Musta şi medicilor de famiilie pentru colaborare", a declarat primarul municipiului Timişoara Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă. 

Cu ajutorul aplicaţiei Pandemic Controler, realizat de Primăria Timişoara în parteneriat cu comunitatea City Doctors, medicii de familie sunt puşi în legătură cu specialiştii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, de la care primesc informaţii legate de modul în care trebuie să îi monitorizeze pe bolnavii cu COVID care sunt trataţi la domiciliu. 

Proiectul Pandemic Controler a fost lansat la finalul lunii noiembrie 2020, anul trecut, iar în prezent sunt 300 de medici de familie care folosesc aplicaţia şi peste 3.700 de pacienţi care au fost trataţi cu ajutorul acestei aplicaţii.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani