Antisemitismul lui Vadim Tudor, susţinut de Ceauşescu, a intrat în atenţia Washingtonului: „Folosea un limbaj împrumutat din literatura nazistă”

La începutul anilor '80, antisemitismul era în creşte în România. În presa românească au început să apară articole antisemite.

Între 1980-1958, conform rabinului Moses Rosen, în spatele campaniei sălbatice de incitare la ură şi pogrom nu putea fi nimeni altul decât Ceauşescu, susţine Radu Ioanid, în volumul „Securitatea şi vânzarea evreilor”. 
 

„Cine ar fi îndrăznit să scrie în „Săptămâna”, ziarul organizaţiei PCR din Bucureşti, un articol precum „Idealuri”, în care poetul de curte Corneliu Vadim Tudor folosea un limbaj împrumutat din literatura nazistă, dacă nu ar fi avut spatele asigurat de Securitatea lui Ceauşescu?”, se întreba rabinul Rosen, citat de Radu Ioanid.

„În unul dintre numeroasele sale articole antisemite, Vadim Tudor îi numea pe evrei <hoţi şi corupători, oameni fără conştiinţă şi fără simţ al loialităţii, lipsiţi de orice legături patriotice cu ţara în care trăiesc, fiind interesaţi doar de cum să o exploateze mai bine>. Elena Ceauşescu, care avea clare înclinaţii antisemite ş înţelegere foarte limitată asupra lumii de dincolo de hotarele ţării, se poate să fi contribuit şi ea la campania antisemită”, a scris Radu Ioanid.
 

Aşa se face că în 1984, 190 de membri ai Camerei Reprezentanţilor din America au redactat o scrisoare adresată lui Ceauşescu, în care îşi exprimau „dezamăgirea” în faţa felului în care România sfida prevederile de la Helsinki privind drepturile omului. 
 

„Portivit lui Harrington şi Courney, scrisoarea <menţiona un număr de articole antisemite care apăruseră în literatura română şi în presa populară, mai ales poezii scrise de Corneliu Vadim Tudor (...). Comitetul îşi exprimă în acelaşi timp îngrijorarea provocată de persecutarea directă şi calculată a protestanţilor creştini şi de eforturile Bucureştiului de a distruge ce mai rămăsese din cultura maghiară în România>”, mai arată Ioanid.

Preşedintele României între 1974-1989
 

În decembrie 1985, secretarul de stat George Shultz a vizitat Bucureştiul şi l-a avertizat pe Ceauşescu asupra faptului că România şi-ar putea pierde Clauza Naţinii celei mai Favorizate dacă nu îşi modifică politica privind drepturile omului. 

Scrisori între Reagan şi Ceauşescu
 

Preşedintele Roland Reagan i-a scris lui Ceauşescu o scrisoare prin care şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de felul în care România înţelege să trateze chestiunile legate de drepturile omului. 
 

„Ceauşescu şi colegii săi au tratat avertismentele Statelor Unite cu indiferenţă suverană. Între 29 august şi 1 septembrie 1987, deputaţii Steny Hoyer şi Bill Richardson, senatorul Frank Lautenberg, subsecretarul de stat pentru Probleme Umanitare Richard Schifter şi directorul de personal al Comisiei pentru Drepturile Omului de la Helsinki, ambasadorul Samuel Wise, au făcut o vizită în România pentru a discuta cu Ceauşescu şi cu Ioan Totu, ministrul său de Externe. Când americanii au ridicat problema drepturilor omului, Totu a replicat că România nu era obligată să răspundă întrebărilor Statelor Unite privind drepturile omului... În 1987, deşi Senatul s-a opus acestei iniţiative, Reagan a prelungit din nou, până în iulie 1988, Clauza Naţiunii celei mai Favorizate acordată României”, a mai scris Radu Ioanid.
 

Clauza Naţiunii celei mai Favorizate este un privilegiu pe care SUA o acorda României în relaţiile economice, în cadrul comerţului internaţional.

Ronald Reagan, preşedintele SUA între 1981-1989
 

Acesta constă în a acorda avantaje egale cu cele ale „naţiunii cele mai favorizate”, în termeni de taxe vamale şi cote de import. Ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului(OMC) îşi acordă între ele clauza naţiunii celei mai favorizate.

Ceauşescu era chiar dispus să renunţe la Clauza Naţiunii celei mai Favorizate, scriind lui Ronald Reagen: „Cât despre democraţie, noi am creat în România un sistem democratic unic cu baze largi (...), un sistem incontestabil superior multor altor sisteme democratice, inclusiv celui al Statelor Unite (...). Legile ţării garantează drepturi şi obligaţii egale: nu există discriminare sau restricţie de niciun fel (...). Am decis să respingem prelungirea clauzei în condiţiile impuse de amendamentul Jackson-Vanik”.

Relaţiile României cu SUA se deteriorau din ce în ce mai mult, iar Ceauşescu se aştepta ca la Summitul de la Malta, Washington şi Moscova vor complota împotriva lui. Şi aşa a fost. Din 1989, după încheierea mandatului ambasadorului Kirk de la Bucureşti, SUA nu avea să mai trimită ambasador în România până după răsturnarea lui Ceauşescu.