Anchete care vizau nereguli grave din industria care trimite funcţionari la munte şi la mare, închise fără vinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii au anchetat modul în care se derulează cursurile de formare profesională, dar nu au găsit nereguli FOTO Adevărul

Mai multe documente intrate în posesia „Adevărul” arată că procurorii au „mirosit” afacerile din industria care trimite funcţionari publici la munte şi la mare, dar anchetele s-au finalizat cu clasarea dosarelor. Unul dintre dosare a fost la DNA şi a fost închis din lipsă de probe.

Un raport al Corpului de Control al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, întocmit în 2014 ca urmare a unor verificări la Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţie Publică Locală (CRFCAPL) Timişoara, instituţie aflată în subordinea ANFP, avea să scoată la iveală mai multe nereguli „care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni”.

În urma raportului, dar şi a unei decizii a Curţii de Conturi a fost deschis un dosar penal pentru gestiune frauduloasă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, dar şi pentru încălcări a legii privind finanţele publice. În cadrul anchetei, procurorul de caz i-a solicitat unui inspector antifraudă detaşat în calitate de specialist la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara un punct de vedere cu aspectele care ar trebui verificate.

În punctul de vedere transmis procurorului, inspectorul antifraudă arată că în perioada 2012 – 2013, au fost identificate cazuri în care funcţionari ai CRFCAPL Timişoara figurau la serviciu, în cadrul centrului, în timp ce prestau ca formatori în cadrul unor cursuri de formare profesională, servicii pentru care erau plătiţi de către organizatorii cursurilor.

Expertul a mai solicitat să se verifice funcţionarii din cadrul centrului care au firme pe numele lor, dar şi eventuale conflicte de interese prin verificarea acţionariatului firmelor SC Ecor Consulting SRL şi SC M&M Protection Security SRL, firmă radiată în prezent, dar în care a fost acţionar tatăl lui Sebastian Mircea, şef de serviciu, şi care a fost furnizor şi partener de programe.

Alte suspiciuni vizau cheltuirea nejudicioasă a unor fonduri, prin faptul că centrul de la Timişoara a desfăşurat în 2010, parteneriat cu APSAP (ONG înfiinţat de fostul şef al ANFP, Cristian Bitea), nouă programe de formare profesională. Potrivit contractului de parteneriat, APSAP s-a obligat să achite contravaloarea unor cheltuieli de utilităţi în valoare de 29.465 de lei, care au fost plătite de către CRFCAPL Timişoara din fonduri de la bugetul statului. În plus, potrivit documentului intrat în posesia „Adevărul”, „în perioada 01.11 – 31.12.2012, CRFCAPL Timişoara nu a emis şi nu a încasat facturi în valoare de 15.108 lei în cadrul parteneriatului cu APSAP”.  

Centrul din subordinea ANFP a încheiat un parteneriat cu el înşuşi

Inspectorul antifraudă căruia procurorul i-a solicitat un punct de vedere, a mai semnalat şi posibile incompatibilităţi în cazul directorului centrului de la Timişoara, Petru Mirel Boldici, recoamandând să fie verificare acţionariatul şi interesele firmei SC Psiho Profil SRL şi declaraţiile de avere ale lui Boldici. Specialistul consultat de procurorul de caz a mai semnalat că CRFCAPL Timişoara a desfăşurat cu el însuşi (denumit CRT), trei programe de formare profesională la Barcelona, la care au participat 50 de cursanţi, de la care s-au încasat 15.000 de lei, „fără a încheia vreun contract şi fără a factura, încasa şi vira la bugetul de stat o sumă de bani”. Potrivit unui răspuns formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, la solicitarea „Adevărul”, niciuna dintre acuzaţii nu au fost confirmate de anchetă, dosarul fiind clasat în octombrie 2015.

Şi DNA s-a interesat de APSAP

Fostul şef al CRFCAPL Timişoara, Mirel Boldici şi APSAP, un ONG înfiinţat de Cristian Bitea, ajuns ulterior preşedinte al ANFP, au fost  vizaţi şi de un dosar DNA, deschis în 2013. Potrivit unui document intrat în posesia „Adevărul”, DNA a făcut cercetări pentru luare de mită, abuz în serviciu şi dare de mită. În acest sens, DNA i-a solicitat centrului aflat în subordinea ANFP să comunice: funcţiile ocupate de Mirel Boldici Petru în perioada 2009 – 2013 în cadrul centrului regional şi care erau atribuţiile acestuia, dacă centrul regional a fost beneficiarul unor programe finanţate din fonduri europene, dacă centrul a avut încheiate contracte cu APSAP şi numele firmelor, ONG-urilor şi instituţiilor cu care centrul a avut contracte în perioada 2009 – 2013.

La cinci luni de la această solicitare, DNA Timişoara a dispus clasarea dosarului în baza articolului care spune că: „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete