AMINTIRI DIN RĂZBOI „Când m-am întors din lagăr mi-am dat seama că am rămas singur pe lume“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cel de-Al Doilea Război Mondial, Perl Miklos a fost trimis în lagărul de concentrare Mauthausen din Austria. În acest timp familia sa a fost exterminată. Toate rudele sale, inclusiv părinţii, au fost gazate în lagărul de la Auschwitz. La sfârşitul războiului, bărbatul mai avea în viaţă un singur unchi.

Născut în anul 1924 în oraşul Györ din Ungaria, Perl Miklos s-a numărat printre cei care au avut de suferit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1944, după ce armata germană a ocupat Ungaria, bărbatul a fost trimis la muncă silnică în diferite oraşe, după care, la un an distanţă, a ajuns în lagărul de concentrare Mauthausen, din Austria. În 1945, după eliberare, Perl Miklos a făcut febră tifoidă şi a fost internat un timp într-un spital din Wels. Când s-a întors acasă, la Györ, câteva luni mai târziu, a aflat că toată familia lui fusese deportată la Auschwitz. Acolo fuseseră ucişi, prin gazare, inclusiv părinţii lui Perl. Bărbatul rămăsese singur pe lume.

Trecutul ca un coşmar

Hotărât să ajungă în Israel, Miklos a pornit în călătoria vieţii sale, dar s-a oprit în Lugoj, la un unchi, una din puţinele sale rude în viaţă. Între timp, Perl a devenit meşter ţesător, s-a căsătorit şi a decis să rămână în România. Ororile războiului, existente acum doar în memoria lui Perl Miklos, vor rămâne bine ascunse pentru că bărbatul evită pe cât poate să vorbească despre experienţa lagărului de concentrare. Ba mai mult, Miklos spune că nici nu a fost vreodată interesat să viziteze Auschwitzul, locul unde au murit părinţii lui.

„Am fost aşa de trist că nu m-a mai interesat absolut deloc. Când m-am întors acasă, după război, practic m-am trezit singur pe lume. Nu am alte amintiri şi nici nu vreau să am. Lagăr, muncă, asta a fost tot. Iar mulţi prieteni ai mei din Györ, care au fost cu mine în lagăre, au murit unul după celălalt. Foarte puţini s-au mai întors acasă", a explicat timişoreanul.

Mulţumit şi împăcat cu sine

Perl Miklos locuieşte la un cămin de bătrâni din Timişoara. Este singur de 15 ani, după ce soţia şi-a pierdut viaţa. Se mişcă greu şi uneori nu aude prea bine. Nu are copii, dar cel mai aproape de el o simte pe o nepoată pe care, de altfel, a şi crescut-o ca pe propria fiică. „Nu vreau să mă plâng. Sunt foarte mulţumit şi sunt liniştit", a mai spus bărbatul de 87 de ani.

VEDEŢI O GALERIE FOTO CU FOSTUL DIRECTOR AL FABRICII KANDIA DIN TIMIŞOARA

VEDEŢI O GALERIE FOTO CU UN SUPRAVIEŢUITOR AL LAGĂRULUI DE LA AUSCHWITZ

CITIŢI ŞI:

Fostul director al faimoasei fabrici Kandia a scos oamenii de sub dărâmături după bombardamente

A supravieţuit taberelor de muncă obligatorie şi mizeriei

A supravieţuit ororilor din lagărele naziste Auschwitz şi Dachau

„Antisemitismul nu va dispărea niciodată din România“

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”