Amendă pentru parcare interzisă, înjurături la adresa poliţiştilor şi lovirea maşinii Poliţiei Locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incindent cu Poliţia Locală la Timişoara

Amendă pentru parcare interzisă, înjurarea poliţiştilor şi lovirea maşinii Poliţiei LocalePoliţiştii locali au avut de furcă cu un bărbat din Timişoara care, cu maşina înmatriculată în Germania, a fost pus pe scandal

Poliţiştii au depistat autoturismul marca Fiat, înmatriculat în Germania, parcat pe în staţia destinată taximetrelor de pe Bulebardul Regele Carol. După aplicarea colantului de sancţionare, la maşină s-a prezentat conducătorul auto, care, în urma identificării s-a stabilit că se numeşte O. Viorel, are 30 de ani şi domiciliul în Timişoara.

În momentul în care poliţiştii locali îi întocmeau procesul verbal pentru parcarea interzisă acesta a devenit recalcitrant, a adresat injurii şi ameninţări, spunând că va lovi maşina de intervenţie a poliţiştilor locali. Nici nu a stat prea mult pe gânduri, a urcat în maşină şi a lovit maşina oamenilor legii.

În consecinţă, cel în cauză a fost sancţionat pentru parcarea în staţia de taxi cu 700 lei, dar şi conform Legii 61/1991 pentru adresarea de injurii cu 500 lei, iar de către poliţiştii de la Poliţia Rutieră pentru manevrele care au dus la deteriorările produse cu amendă de 425 lei, urmând să plătească şi pagubele prin intermediul poliţei de asigurare.

Citeşte:

Spălătorie auto cu apa din hidrantul de pe domeniul public
 

Zicala "Ţi-au luat stradă" se adevereşte la Timişoara. Şi-au rezervat locurile de parcate pe domeniul public


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort