Ambrozia, planta zeilor, afectează plămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noxele de la ţevile de eşapament sunt doar o parte din problema calităţii aerului

Pe lângă poluarea specifică marilor aglomerări urbane, polenul şi sporii ne pot da sănătatea peste cap. Polenul de ambrozie, tot mai concentrat în aerul din Timişoara, provoacă alergii severe la sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Autorităţile locale sunt nevoite să ia măsuri stricte în privinţa calităţii aerului, pentru a respecta legislaţia europeană tot mai strictă din acest punct de vedere. „La îmbunătăţirea calităţii aerului mai contribuie şi extinderea suprafeţelor verzi din oraş, înnoirea parcului auto al RATT, curăţarea regulată a rigolelor şi aşa mai departe”, a declarat viceprimarul Adrian Orza.

Polenul strică sănătatea

Pe lângă răul provocat de oameni, natura încarcă şi ea aerul pe care îl respirăm.
„Este vorba de o concentraţie tot mai mare de polen de ambrozie, cel mai puternic alergen natural. Prezenţa acestei plante în România a fost observată încă din 1910, însă abia acum încep şi autorităţile să fie îngrijorate. Răspândirea acestui polen este favorizată de faptul că avem multe terenuri virane, necultivate, lăsate în paragină, unde planta care îl produce se poate răspândi în voie. Singura soluţie pentru a reduce concetraţia acestui polen în aer este pur şi simplu înlăturarea acesteia”, a spus Nicoleta Ivanovici, lector la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii de Vest.

„Mai demult nu era nevoie de legi pentru a fi curăţenie în faţa fiecărei case. Acum, dacă se dă o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, toţi sar în sus că ei plătesc taxe şi impozite şi autorităţile trebuie să se ocupe. Însă taxele se plătesc pentru stradă, pentru domeniul public, de ograda proprie trebuie să aibă grijă fiecare în parte”, a mai spus Adrian Orza. Ambrozia, planta care, conform legendelor, le oferea zeilor nemurirea, a devenit între timp o pacoste.

Buruiana înfloreşte mai târziu decât celelalte şi, din august până în septembrie, polenul produs dă alergii severe. În toate ţările Europei Centrale, planta e stârpită prin lege.


Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”