Alin Cuza, preotul care ajută tinerii cu HIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Cuza

Pasionat de trenuri în copilărie, tânărul bănăţean a muncit pentru CFR până când şi-a descoperit adevărata vocaţie, iar de nouă ani este preot.

PROFIL
Născut. 13 septembrie 1976
Educaţie. Facultatea de Teologie (UVT)
Experienţă. Nouă ani de pastoraţie
Familie. Căsătorit

Originar din Reşiţa, Alin Cuza a urmat cursurile Grupului Şcolar CFR din Timişoara. „Am fost îndrăgostit de trenuri, de locomotive, dar Dumnezeu a schimbat total macazul. Toată copilăria mi-am dorit să fiu mecanic pe locomotivă. Îmi petreceam vacanţele în triajul din Reşiţa, urmărind mişcările trenurilor”, a povestit tânărul. După terminarea liceului, Alin s-a întors la Reşiţa şi a lucrat pentru CFR, iniţial la secţia de infrastructură, iar mai apoi ca lăcătuş de întreţinere, până când a descoperit că este croit pentru altceva.

În slujba celor seropozitivi
„Momentul de declic a fost în data de 30 ianuarie 1996. Participam la sfânta liturghie cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi. În cadrul acelei liturghii era hirotonit preot un verişor primar. În acel moment am ştiut foarte clar că dacă nu voi deveni preot voi îngropa un talent pe care Dumnezeu mi l-a dăruit”, şi-a amintit Alin Cuza. Tânărul preot s-a pregătit intens pentru a intra la Facultatea de Teologie şi a reuşit, în ciuda faptului că nu urmase un seminar de profil. După un an în care a fost profesor de religie în oraşul natal, Alin s-a întors la Timişoara. „Practic atunci mi-am început pastoraţia, am fost consacrat preot în data de 3 septembrie 2001 şi din noiembrie am funcţionat ca preot misionar în cadrul fostei Direcţii Generale pentru Protecţia Copilului Timiş”, a povestit preotul.
„Am rămas până în 2004, când m-am transferat la serviciul social al Arhiepiscopiei Timişoarei, iar din 2005 am început să funcţionez ca şi coordonator al Centrului Comunitar de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi «Speranţa în viitor». Sunt tot preot misionar, numai că misiunea mea presupune şi să ofer servicii sociale potrivit standardelor în vigoare pentru cei 55 de tineri care trăiesc cu HIV în Timişoara şi judeţul Timiş şi familiile lor”, a spus Alin Cuza.
În acest moment, persoanele care trăiesc cu HIV în România au o problemă serioasă, legată de furnizarea de medicamente. „Pentru a fi ca noi, mulţi dintre beneficiarii noştri înghit literalmente un pumn de medicamente pe zi. Tratamentul este foarte scump, în medie cam 1.000 de euro pe lună pentru fiecare pacient. Este vital pentru sănătatea lor să ia tratamentul la timp, însă acum avem probleme de furnizare din cauze politico-administrative. Bugetul ţării s-a aprobat târziu, trebuie să se facă licitaţii, iar toate acestea contribuie la agravarea problemei”, a explicat tânărul misionar.

Întrebări şi răspunsuri

Care este diferenţa dintre un preot paroh şi un preot misionar?
Preotul paroh păstoreşte în numele episcopiei locale o parohie foarte bine delimitată, de obicei o comunitate, fie că este un cartier dintr-un oraş, fie că este un sat sau o comună. Preotul misionar este un preot trimis să facă misiune creştină într-un loc care nu este o parohie propriu-zisă, cum ar fi spitale, armată, penitenciare, iar în cazul meu copii instituţionalizaţi.

Cum decurge o zi la locul de muncă?
Îmi fac un plan, fie mental, fie pe hârite, cu o zi înainte, însă de cele mai multe ori e greu de respectat fiindcă întotdeauna apar probleme care trebuie rezolvate.

Ce-i place
„Îmi place sportul în general, în special schiul, înotul şi fotbalul. Fotbalul mai degrabă să-l joc decât să-l privesc. Îmi place să citesc. Îmi place confortul pe care ţi-l oferă mediul familial”, a spus Alin Cuza.

Ce nu-i place
„Nu-mi place ipocrizia, nu-mi plac lucrurile nespuse până la capăt. Nu-mi place o caracteristică din ce în ce mai întâlnită a omului modern – duplicitatea. Mă îngrijorează lipsa de putere de a spune lucrurilor pe nume”, a explicat tânărul preot.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă