Alexandru Solomon: „Exista pe vremea lui Ceauşescu un grup de oameni pregătiţi să preia frâiele economiei democratice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul documentar „Kapitalism – reţeta noastră secretă”, regizat de Alexandru Solomon va fi lansat, vineri, la Timişoara. Autorul a lucrat cinci ani de zile la realizarea filmului.

Citiţi şi:

Cea mai neagră pagină din istoria României ajunge pe peliculă: Masacrul de la Odessa

Regizorul Alexandru Solomon se află la Timişoara pentru lansarea documentarului de lung metraj „Kapitalism – reţeaua noastră secretă”. Solomon a profitat de ocazie şi a participat la workshopurile organizate la Eurodoc 2010, care s-a organizat pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est. Lansarea oficială a celei mai noi pelicule semnate de Alexandru Solomon va avea loc vineri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universităţii de Vest, iar apoi va putea fi vizionat din la Cinematograful Studio, timp de două săptămâni.

Alexandru Solomon a lucrat timp de cinci ani la acest documentar. „Am vrut să văd capitalismul prin ochii celor mai puternici şi mai bogaţi oameni din România. De obicei, la un film despre efectele capitalismului, mergi la cei mai amărâţi. Eu vroiam să o iau invers. Felul în care arată societatea de azi seamănă cu caracterul şi profilul acestor bogaţi. Mă aştept ca lumea să se amuze, să râdă, dar să te pună şi pe gânduri”, a declarat Solomon.




Din 50 au rămas şapte

Principiul lui Alexandru Solomon a fost să se apropie cât mai mult de cei şapte actorii principali ai filmului: Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, George Copos, Dan Diaconescu, George Pădure, Ioan Niculae şi Gigi Becali. Cu toţii apar într-o serie de  situaţii inedite: acasă, la birou sau în timpul liber.
“Doream să petrec mai mult timp cu ei. Iniţial au fost aproape 50 de persoane. Am început să mă văd cu unii. Numărul celor care m-au refuzat este mai mare decât al celor care au acceptat interviul. Am filmat cu zece, dar în film au intrat şapte”, a declarat Alexandru Solomon.

Regizorul a vrut să demonstreze că înainte de căderea dictaturii lui Ceauşescu, exista un grup de persoane care era gata să prea frâiele noii democraţii. “Aceştia veneau din serviciile secrete, din comerţ exterior, cei care aveau legături cu străinătatea. Şcoala era făcută”, a afirmat Solomon.



“E o criză atipică în România”

Criza economică din România nu are legătură cu recesiunea mondială, afirmă Alexandru Solomon. “E o criză atipică la noi. Aici sunt cauze interne, româneşti, unde s-a furat tot ce s-a putut, au fost privatizările păguboase, este sistemul clientelar care a măcinat toate resursele. Sacul nu poate fi fără fund. Filmul meu vorbeşte despre toate astea”, a spus Alexandru Solomon.

Regizorul a avut probleme cu Gigi Becali, care după filmările de la Bruxelles şi de la “palat” a refuzat să mai colaboreze. “Nu am aflat motivul pentru care a renunţat. Eu i-am lăsat să se exprime. Am vrut să văd cum fac ei business. Ion Niculae îşi cere la un moment dat unui subordonat să se intereseze de o problemă, să poată să sune apoi un secretar de stat. Sunt persoane fascinante. Dan Diaconescu m-a surprins, e altfel decât îl cunoaşte lumea, are o idee despre cum se face o afacere”, a mai declarat Solomon. 



Bugetul filmului s-a ridicat la suma de 400.000 de euro, bani de la Centrul Naţional de Cinematografie, TVR, HBO, Arte. “Pentru un film românesc pare mult, dar pentru un film European e o sumă medie”, a mai adăugat Solomon.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro