ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Pacienţii de la spitalul de boli psihice de la Gătaia au fost duşi la vot. „Nu au dreptul să aleagă!”. ACL a sesizat poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform celor de la Alianţa Creştin Liberală, bolnavii de la spitalul de psihiatrie din Gătaia au fost duşi să voteze, deşi aceştia nu mai au acest drept.

Alianţa Creştin Liberală (ACL) a făcut un denunţ al poliţie cu privire la o posibilă încălcare a legii. Reprezentanţii ACL din secţia de votare nr.279 din localitatea Gătaia au semnalat prezenţa unui număr însemnat de pacienţi de la spitalul de boli psihice din localitate, care au dorit să voteze. Aceştia au fost aduşi la secţie în mod organizat, cu un microbuz argintiu cu număr de înmatriculare TM-53-GUD.

„În data de 02.11.2014, în cadrul Secţiei de votare nr. 279 din localitatea Gătaia ne-a fost semnalată de către reprezentantul Alianţei noastre în secţie prezenţa unui număr însemnat de pacienţi de la spitalul de boli psihice din localitate, care au dorit să voteze. Anterior apariţiei acestor persoane în secţie, reprezentantul PSD din cadrul secţiei de votare nr. 279 a efectuat o discuţie telefonică cu o persoană necunoscută, relatându-i că poate <trimite oamenii de la spital>. Această împrejurare poate fi potenţial extrem de gravă, câtă vreme este cunoscut că în instituţia respectivă sunt internate persoane cu afecţiuni psihice, puse sub interdicţie, care nu mai au dreptul de a alege. Totodată, ne-a fost semnalată împrejurarea că persoanele în discuţie nu sunt arondate la secţia respectivă de vot”, se arată în comunicatul transmis de ACL Timiş.

ACL Timiş cere poliţiei să efectueze cercetările necesare şi să luaţi măsurile prevăzute de lege care se impun.

Citiţi şi:

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Timiş. Până la ora 10 au votat 5,64 % dintre timişeni


ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014! Primarul Timişoarei a fost matinal: “Am votat pentru o Românie cu faţa spre vest”



Alegeri prezidenţiale 2014! Peste 600.000 de timişeni sunt aşteptaţi la urne să îşi aleagă preşedintele

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie