Alba-neagra cu Monumentul Fidelităţii: după Parcul Civic şi parcarea de la Modex, este văzut în Piaţa Elisabetin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul Fidelităţii se află în Cimitirul din Calea Lipovei

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, doreşte ca statuia aflată în cimitirul din Calea Lipovei să ajungă în sensul giratoriu din Piaţa Elisabetin

Pentru ca timişorenii să fie de acord cu opţiunea lui, Robu va organiza şi o dezbatere publică pe această temă. “Idee mea este să fie amplasată în Bălcescu, unde vom amenaja în cursul acestui an un sens giratoriu. Este unul dintre cele mai cumplite zone de circulat din întreaga Europă. În mijlocul acestui sens se pretează să existe un monument sau o fântână. Monumentul ar putea fi Coloana Fidelităţii sau ar putea fi una dintre statuile ecvestre”, a declarant Nicolae Robu.

Iniţial, primarul Timişoarei s-a gândit că cel mai bun loc pentru Monumentul Fidelităţii este în centru, în parcarea de la Modex, care urmează să fie reamenajată.

În 2012 a mai existat o dezbatere publică pe această temă, iniţiată de arhitectul Ioan Sturza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, iar  atunci s-a stabilit ca monumentul să fie mutat în Parcul Civic, din spatele magazinului Bega.

Mutarea nu a mai avut loc pentru că au venit alegerile locale şi o dată cu ea şi schimbarea primarului.

Între timp, Robu a promis că se va ocupa şi de restaurarea şi reabilitarea celei mai vechi statui din Timişoara, aflată în curtea bisericii romano-catolice din Piaţa Iosefin. “Vineri voi merge să văd cea mai veche statuie din oraş”, a adăugat Robu.

Fidelitate pentru împăratul Franz Josef

Povestea impozantului monument începe la trei ani după asediul trupelor revoluţionare maghiare conduse de generalul polonez Iosif Bem, împotriva cetăţii Timişoarei, din 1849. Piatra de temelie a monumentului dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în asediu este pusă chiar de împăratul Franz Josef. Inaugurarea are loc în 1854, în "Prinz Eugen platz", "Jeno Herceg Ter" sau Piaţa de Paradă, actuala Piaţă a Libertăţii.

Monumentul „Fidelităţii”, realizat în 1854 a fost mutat în 1936, pe considerente politice, în Cimitirul din Calea Lipovei, la doi paşi de pietrele funerare ridicate în memoria ofiţerilor sovietici. Astăzi zace printre cruci, departe de ochii turiştilor, într-o stare deplorabilă şi în pericol de prăbuşire.

Monumentul are nevoie şi de restaurare, având în vedere că statuia care era montată printre cei patru stâlpi, se află azi aruncată în curtea Castelului Huniade, fără cap.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție