Adrian Blaj, la Poli din tată-n fiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul este unul dintre masorii echipei de fotbal timişorene, unde în urmă cu zece ani a lucrat şi tatăl său, şi povesteşte despre munca mai puţin cunoscută a celor care ţin pe picioare, din spatele scenei, o echipă de fotbal.

Profil:

Născut. 22 septembrie 1976, Timişoara
Educaţie. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Experienţă. 12 ani experienţă ca masor

Adi Blaj a învăţat meserie de la tatăl său. „În fotbal am intrat în 1998, când tatăl meu a plecat de la Electrica la Poli, să lucreze cu Iosif Rotariu. Am lucrat împreună cu el şase luni, iar apoi am rămas în locul lui la Electrica. Pe atunci eram doar absolvent de liceu şi absolvent al unui curs de masaj, care se făcea atunci la Clinicile Noi. De învăţat, am învăţat de la taică-miu. Cursul l-am făcut doar pentru a obţine calificarea”, a povestit fizioterapeutul.

Acesta putea ajunge la Poli încă din 2002, când era angajat la UMT. „Cu Poli am cochetat în 2002, când a venit AEK-ul, însă n-am vrut să plec de la UMT, pentru că aveam deja o experienţă a retrogradării, iar la Poli erau doar 12-13 jucători, nu se formase încă echipa. Când s-au lămurit lucrurile, nu puteam să mă autopropun, după ce i-am refuzat”, şi-a amintit Adrian Blaj. Specialistul a ajuns la Poli cu ajutorul celui care îl chemase în trecut pe tatăl său la echipă.

De patru ani în alb-violet

„Am venit la echipă în 2006, când a venit Gheorghe Hagi. Aici erau doi masori, unul a plecat şi echipa a rămas descoperită. M-a ajutat mult că mă cunoştea, din punct de vedere profesional, Iosif Rotariu, care era secundul lui Hagi. De atunci am rămas aici”, a spus Adi Blaj. Tânărul timişorean a explicat şi în ce constă munca unui masor la o echipă de fotbal.

„Sunt aici cu două ore înainte de antrenament, lucrez cu cei care au nevoie. În timpul şedinţelor de pregătire nu avem foarte multă treabă, cu excepţia cazurilor când apar probleme. După antrenament, când au nevoie de serviciile noastre, suntem patru masori aici la dispoziţia lor. Au nevoie de astfel de terapie mult mai mult decât un om obişnuit”, a detaliat bănăţeanul.

Adi Blaj face parte dintr-o breaslă foarte unită. „Am devenit mult mai aglomeraţi de când jucăm în cupele europene. Creşterea nivelului de performanţă creşte şi nivelul atenţiei pe care o acordăm jucătorilor. Încercăm tot timpul să ne perfecţionăm, ne documentăm în continuu. Având meciuri în cupe europene, vezi ce fac ceilalţi. La meciuri, cum venim cu trei – patru ore înainte la stadion, ne întâlnim cu cei din staff-ul medical advers, stăm de vorbă. E benefic pentru toată lumea”, a spus masorul alb-violet.

„Acum motivaţia financiară e foarte mică. Aproape că nu mai contează. Te-ai obişnuit să faci asta, îţi place, şi nu mai vrei să faci altceva. Dar astea sunt condiţiile la ora actuală şi de aceea muncim să facem performanţă, pentru că nu poţi să ai rezultate bune la nesfârşit şi să nu apară şi satisfacţiile financiare. Dacă le pui într-o balanţă, e ok, depinde de pretenţiile fiecăruia”, a mai spus Adi Blaj.

Întrebări şi răspunsuri

Care aspect al meseriei îţi place cel mai mult?
Lucrez cu oameni care fac performanţă, care-şi doresc să facă performanţă. Am posibilitatea să cunosc oameni noi, locuri noi. Devii foarte apropiat de personalităţi din lumea sportului, la care publicul larg se uită altfel, dar tu faci parte din viaţa lor.
Cât de mult din această meserie ai învăţat în şcoală?
Cam 70 la sută din ce ştiu este experienţă acumulată, iar restul informaţie acumulată prin şcoală sau documentare. Facultatea am făcut-o după ce aveam deja şase ani vechime în meserie. Nu mi se părea nimic nou, tot ce făceam la cursuri mi se părea foarte familiar, parcă aveam un sentiment de deja-vu.

Ce-i place
Tânărul timişorean a făcut o pasiune din job-ul pe care şi l-a ales. „Nu am alte hobby-uri, fotbalul, fotbaliştii şi discuţiile de cafenea cu prietenii sunt hobby-urile mele”, a mărturisit Adi Blaj.

Ce nu-i place
Muncind în jurul sportivilor, Adrian ştie foarte bine ce pot face viciile. „Nu-mi plac viciile, cu toate că şi eu am unul. Mă deranjează foarte mult faptul că fumez, dar momentan asta e situaţia”, a spus masorul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model