Actriţa Oana Pellea s-a accidentat în timpului unui spectacol, la Timişoara. A jucat până la capăt cu baston de recuzită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Pellea este una dintre cele mai apreciate actriţe din România

Îndrăgita actriţă Oana Pellea a ţinut să ducă până la sfârşit spectacolul “Efectul razelor gamma”, iar apoi a fost transportată la spital.

În timpul spectacolului “Efectul razelor gamma”, jucată la Filarmonicii Banatul din Timişoara, în faţa unei săli pline, actriţa Oana Pellea a suferit o fisură la piciorul stâng. În ciuda durerilor, actriţa  nu a întrerupt spectacolul, ci l-a dus până la capăt, chiar dacă s-a folosit de un baston. 

Întâmplarea a fost povestită de profesorul Vasile Popovici, prezent la spectaciolul de luni seara.

“O mare actriţă levitând. În seara asta, pe o scenă din Timişoara, în timpul spectacolului <Efectul razelor gamma>, Oana Pellea şi-a luxat piciorul, dacă doar luxaţie e. Nu doar că şi-a dus spectacolul până la capăt într-un baston ce părea de recuzită, fără ca nimeni din sală să bage de seamă că s-a întâmplat ceva, dar a avut puterea să ne facă să rândem şi să plângem cu personajul ei până la sfârşit. Iar noi am râs, am tot râs şi am plâns în deplină inocenţă. La ieşire a fost dusă cu salvarea. A levitat pe scenă până la ultimele aplauze”, a scris Vasile Popovici, pe pagina sa de Facebook.

Imediat după piesă, Oana Pellea a fost dusă cu salvarea la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde medicii i-au acordat îngrijirile necesare.
 

“Mulţumesc publicului minunat din Timişoara. Mulţumesc, Spectacol TM pentru organizare şi pentru ajutorul dat după accidentul de pe scenă. Mulţumesc corpului medical de pe Salvare şi celui de la Sitalul Judeţean pentru profesionalismul desăvârşit şi atenţia acordată. Multumesc, Cristina Casian, Florina Gleznea şi Mariana Camarasan pentru ajutorul şi dragul dăruit. Multumesc echipei tehnice a Teatrului Metropolis. Din păcate accidentul de pe scena s-a soldat cu o fisură urâţică la piciorul stâng...voi fi indisponibilă două luni.

Mă bucur că am putut duce spectacolul la bun sfărşit şi pentru asta mulţumesc Bunului Dumnezeu că El mi-a dat puterea să continui! Altfel, m-am bucurat enorm că am jucat ieri seara <Efectul>, la Timişoara. Break a leg…chiar a funcţionat”, a scris Oana Pellea, pe pagina ei de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o