Accident teribil în Timiș. Trei bărbați au murit și doi au fost răniți, după ce o mașina în care se aflau a intrat într-un gard. Se întorceau de la pescuit

0
Publicat:

Trei persoane au murit sâmbătă, 29 iunie, iar două sunt rănite, după ce șoferul mașinii a pierdut controlul volanului, a intrat pe sensul opus, s-a izbit de trei copaci și a intrat în gardul unei case.

Accident grav în județul Timiș FOTO: ARHIVA

Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 4:40, în județul Timiș. Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care conducea o mașină pe DJ 692B dinspre DN 6 înspre centrul comunei Tomnatic, a pierdut controlul volanului la trecerea la nivel cu calea ferată, a intrat pe sensul opus, a lovit trei arbuști ornamentali, a ieșit în afara drumului și a intrat în gardul unei case.

Potrivit presei locale, în mașină se aflau cinci bărbati, care se întorceau de la pescuit. Trei dintre ei au murit pe loc, iar ceilalți doi au fost răniti.

„La data de 29.06.2024, în jurul orei 04:40, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a condus un autoturism pe DJ 692B dinspre DN 6 înspre centrul comunei Tomnatic, iar la trecerea la nivel cu calea ferată, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers, a lovit trei arbuşti ornamentali, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil”, a transmis IPJ Timiş.

La locului accidentului au ajuns pompierii cadrul Secției de Pompieri Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost trimise trei ambulanțe. 

În urma accidentului, şoferul şi alţi doi bărbaţi, în vârstă de 47 şi 62 de ani, au decedat. Alţi doi tineri, pasageri în acelaşi autoturism, în vârstă de 21 şi 27 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru „ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii acestui accident”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare