Accident cumplit pe drumul care leagă Timișoara de Autostrada A1. Doi oameni au murit

0
Publicat:

Doi oameni au murit în urma unui grav accident de circulație provocat pe drumul județean care face legătura între Timișoara și Dumbrăvița. Accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare.

Accidentul a avut loc pe drumul care leagă Timișoara de Autostrada A1 FOTO tion.ro

Un bărbat de 64 de ani și unul de 54 de ani au murit într-un tragic accident rutier petrecut marți după-masă, 25 aprilie a.c., pe drumul Dumbrăvița – A1, care face legătura între Timișoara și Autostrada A1.

Potrivit ISU, pompierii ajunși la fața locului pentru descarcerare nu au mai putut face nimic pentru două dintre victimele accidentului, care au fost declarate decedate la fața locului.

„În accident au fost implicate un autoturism și un autotren, cu patru persoane implicate. În urma evenimentului au rezultat trei victime, dintre care, două persoane, încarcerate în autoturism, au fost declarate decedate”, a transmis ISU Timiș.

Potrivit Poliției, accidentul a fost provocat de șoferul mașinii mici care a intrat în depășire fără să se asigure, fiind lovit în plin de camionul care circula regulamentar din sens opus.

„Un bărbat în vârstă de 64 de ani a condus un autoturism pe DJ691, dinspre localitatea Giarmata spre localitatea Dumbrăvița din județul Timiș, iar la un moment dat a efectuat manevra de depășire și a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, care circula regulamentar, din sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorului auto în vârstă de 64 de ani și a unui alt bărbat, pasager în autoturism”, a anunțat IPJ Timiș.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Drumul pe care a avut loc accidentul, în șantier de ani de zile

DJ 691, unde a avut loc tragicul accident rutier, este în șantier de extindere la patru benzi de mai mulți ani. Contractul cu firma care a câștigat contractul inițial a fost reziliat, iar recent a fost semnat un nou contract cu o altă firmă. Lucrările trebuie terminate până la finalul acestui an pentru a nu fi pierdută finanțarea europeană.

Probleme mai mari sunt pe tronsonul care traversează localitatea Dumbrăvița, acolo unde nu a fost încă semnat contractul de execuție a lucrării.

„Șantierul drumului de legătură către autostrada A1 este una dintre problemele majore cu care a trebuit să ne confruntăm în acești ultimi trei ani, dar pe care dorim să o transformăm dintr-un punct vulnerabil al Consiliului Județean și o mare doleanță a cetățenilor într-un punct forte și un exemplu de bune practici atât în ceea ce privește managementul proiectului, pentru că vorbim de un proiect european, dar și în ceea ce privește relația cu antreprenorii și mesajul pe care dorim să-l transmitem în piața firmelor de drumuri. Cred că acest proiect va fi unul cu care ne vom mândri anul viitor când va fi gata inclusiv tronsonul 1”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica, la predarea amplasamentului pentru realizarea lucrării. 

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește