A primit atestat pentru un record mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoreanul a intrat, în urmă cu puţină vreme, în Cartea Recordurilor datorită creaţiilor sale

Designerul timişorean Adrian Haiduc a intrat în posesia diplomei prin care i-a fost atestat recordul mondial pentru lansarea la cea mai mare înăţime a unei colecţii de bijuterii.

„Nu am cuvinte. Azi dimineaţă a sosit diploma prin curierat. E o bucurie fantastică să îmi văd numele pe un asemenea certificat. Înseamnă că munca mea a fost răspălătită aşa cum se cuvine”, a declarat Adrian Haiduc.  

Lansarea colecţiei „Men’s on Air”, omologată de World Records Academy, a fost făcută săptămâna trecută de 11 paraşutişti profesionişti, care au sărit dintr-un avion, cu colierele la gât. „Am avut ceva emoţii în momentul lansării colecţiei, mai ales când am văzut condiţiile meteo. Pentru această colecţie am folosit bijuterii din perle, agate şi coral roşu şi negru”, a declarat Haiduc.

Urmează record în apă

Designerul pregăteşte un nou record mondial. „Pot să vă spun doar atât. După aer vine apa. Recordul mondial va fi doborât la o lansare în apă. Deja am început să lucrez la noua colecţie”, a mai afirmat Haiduc.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie