A început la Timişoara construcţia celui mai mare pod din PET-uri din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul fostului ştrand Eminescu a fost umplut cu pet-uri

EcoStuff Romania îşi propune să atragă atenţia asupra cantităţii enorme de ambalaje din plastic care poluează apele din România şi din întreaga lume.

Între 24-25 Iunie, peste mai puţin de o săptămână, proiectul care a mobilizat până acum zeci de şcoli, grădiniţe, companii mici şi multinaţionale precum şi sute de voluntari va prinde formă, urmând să fie “lansat la apă”.

Construcţia primelor elemente care vor forma podul au început deja în piscina plină cu pet-uri de la terasa La Căpiţe.

„Fiind un proiect foarte mare este nevoie de implicarea cât mai multor voluntari în această etapă finală, de construcţie. Toţi cei care vor să dea o mână de ajutor şi să-şi treacă numele în dreptului unui proiect care ar putea intra în Cartea Recordurilor sunt aşteptaţi în fiecare zi începând cu ora 11.00 la terasa La Căpiţe, vizavi de Universitatea de Vest”, a declarat Radu Rusu, de la EcoStuff.

În acelaşi timp, cei de la EcoStuff  mai au nevoie de pet-uri. Chiar dacă numărul strâns până acum este impresionant, pentru a-şi asigura o marja de siguranţă organizatorii invită în continuare toţi timişorenii să aducă pet-uri, mai ales de 0.5, 2 si 2.5 litri.
 

Construcţia va fi instalată peste Bega, în zona restaurantului Flora. Cel mai mare pod din pet-uri din lume presupune colectarea în prealabil a cel puţin 100.000 de pet-uri.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG