A doua zi de grevă spontană la Finanţele din Timiş. Funcţionarii nu vor deschide ghişeele nici astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uşile Direcţiei Fiscale din Timişoara au rămas închise şi marţi dimineaţa Foto: Ştefan Both

Angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timis au anunţat că nu vor înceta protestul până când nu se va reveni la decizia anterioara, respectiv sediul viitoarei Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice - Regiunea Vest va fi stabilit la Timişoara

UPDATE. ORA 11.30

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş,  a transmis un comunicat de presă, prin care afirmă că în urma discuţiilor avute cu membri ai Guvernului, a fost asigurat că nu există nicio decizie luată de stabilire în Deva a sediului viitoarei Direcţii Generale Regionale Vest a Finanţelor Publice, ci doar variante de lucru.

“Am insistat din nou cu argumente ca sediul viitoarei Direcţii Generale Regionale Vest a Finanţelor Publice să fie în Timişoara şi mi s-au dat asigurări că Guvernul va acorda Timişoarei importanţa binemeritată, atât în domeniul finanţelor, cât şi în altele. Mi s-a adus la cunoştinţă că, la nivelul Guvernului, este în analiză crearea şi a altor structuri regionale. Să rămânem, aşadar, optimişti că Timişoara va fi tratată în acord cu importanţa sa de cel mai puternic centru economic din ţară după capitală, al treilea oraş al ţării ca populaţie (devansat doar de Bucureşti şi Cluj) şi centru regional, până la urmă, de bun simţ pentru locuitorii regiunii Vest”, a transmis Nicolae Robu.

A doua zi de gravă

Funcţionarii publici de la Finanţele Publice din Timişoara, alături de colegii lor de la sediile din Deta, Sânnicolaeul Mare, Lugoj şi Făget, nu au intrat la lucru nici astăzi. Aproximatov 550 de angajaţi de la Fisc din judeţul Timiş se află în a doua zi de grevă spontană.

Ei sunt nemulţumiţi de intenţia Ministerului Finanţelor şi ANAF de a înfiinţa viitorul sediu al Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice - Regiunea Vest, în judeţul Hunedoara, la Deva.

Acest lucru se va decide în şedinţa de Guvern, de miercuri, 23 iulie. Timişorenii susţin că nu vor relua munca până când nu va reveni la decizia anterioara, respectiv sediul viitoarei Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice - Regiunea Vest va fi stabilit la Timişoara.


"Nu există dezbateri publice pe tema regionalizări"

Senatorul PNL de Timişoara, Petru Ehegartner, ia atitudine ca urmare a informaţiilor conform cărora sediul viitoarei Direcţii Regionale a Finanţelor Publice ar urma să fie stabilit în municipiul Deva. Senatorul, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital al camerei superioare a Parlamentului României, cere Guvernului şi decidenţilor să ia în considerare toate aspectele realiste în luarea unei decizii finale. 
 

“Tema regionalizării se abordează în afara spaţiului de dezbatere publică ce a avut loc până în acest moment, lucru nefiresc şi anormal. Discuţii pe această temă nu au avut loc în grupurile parlamentare sau în comisiile de specialitate din Parlament. Discuţia despre regionalizare nu a abordat, până acum, termeni concreţi, nu s-au stabilit reşedinţele, nu s-au stabilit instituţiile de interes regional şi repartizarea lor pe judeţe sau modalităţile de funcţionare. În plus, în spaţiul public s-a anunţat că noile structuri regionale vor prelua personal şi atribuţii de la ministerele de resort, nu de la instituţiile judeţene”, a declarat Petru Ehegartner. 


Senatorul liberal aminteşte guvernanţilor că judeţul Timiş are o pondere economică aproape dublă faţă de celelalte judeţe din regiunea Vest, aşa că stabilirea celei mai importante instituţii financiare la marginea regiunii este complet inoportună.

“Sper ca şi aceste argumente să fie luate în calcul la stabilirea unei decizii finale în ceea ce priveşte regionalizarea şi descentralizarea, precum şi la stabilirea centrelor de interes în funcţie de criteriile corecte”, a mai spus Ehegartner. 

Vom reveni cu amănunte


Citeşte şi:

FOTO Un zvon de regionalizare a blocat Fiscul din Timiş: Liderii USL Hunedoara şi Timiş se încaieră din vorbe

UPDATE Finanţele din judeţul Timiş sunt blocate. Angajaţii nu vor să îşi reia munca nici după discuţiile de la Bucureşti
 

Bătălie pentru viitorul sediu Regional al Finanţelor: “Şi noi putem să scoatem în stradă tot judeţul Hunedoara”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă