Zsigmond organizează anual Cupa Olympikus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă

Până una alta, sportivul este profesor şi totodată administrator de club sportiv. După absolvirea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi, a devenit profesor de educaţie fizică în Miercurea Nirajului şi în Sovata.

E o plăcere să pregătesc copiii. Mă bucură entuziasmul lor şi încerc mereu să îi fac să iubească atât sportul, cât şi cartea. Responsabilitatea e mare, dar mă pasionează ceea ce fac”, mărturiseşte profesorul Soos. Clubul sportiv pe care îl administrează, CS Olympikus, a fost înregistrat în 2007 la Federaţia Română a Sportului pentru Persoanele cu Handicap şi a intrat sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului.

Deoarece e conştient de rolul pe care îl are sportul în integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi, mureşeanul a organizat an de an competiţia Cupa Olympikus, destinată persoanelor cu handicap. „Scopul Cupei Olympikus este acela de a le permite persoanelor cu handicap să interacţioneze şi să socializeze cu altele aflate în aceeaşi situaţie. În plus, sportul ne ajută pe toţi să ne integrăm mai uşor în societate”, spune bărbatul.

La ediţia din acest an, cea de-a cincea, care va avea loc pe 1 octombrie la Gimnaziul Serafim Duicu, vor participa peste o sută de persoane din toată ţara, dar şi din Ungaria (aproximativ 30). Aceştia se vor întrece în diverse curse atletice şi vor trece prin mai multe probe sportive, iar cei mai buni competitori vor fi premiaţi cu diplome şi cupe. În plus, la Cupa Olympikus va avea loc şi un spectacol de dans pe scaune cu rotile, invitaţi speciali fiind cei din trupele Gordulo şi Roll Dance, din Ungaria. „Programul competiţiei va fi unul foarte diversificat, pentru ca toată lumea să se simtă bine. Va avea loc chiar şi un spectacol cu muzică pentru surdo-muţi, ceva extrem de interesant. Competiţia este integrată în calendarul competiţional, deci are caracter oficial”, a completat organizatorul Cupei Olympikus.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri