VIDEO Susţinere catalană pentru manifestanţii secui prezenţi la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politicianul catalan a fost prezent la marşul secuilor, organizat la Târgu-Mureş

Marşul pentru autonomia ţinutului secuiesc a adunat câteva mii de oameni din toate colţurile Transilvaniei la Târgu-Mureş, dar la eveniment au fost prezenţi şi oaspeţi din străinătate. Pe lângă manifestanţii veniţi special în oraşul nostru din Ungaria, marşul s-a bucurat de prezenţa unui reprezentant al Partidului pentru Convergenţă şi Uniune Catalană.

La manifestaţie au participat diverşi oameni politici din cadrul Partidului Civic Maghiar, alături de reprezentanţi ai Consiliului Naţional Secuiesc, plus europarlamentarul Laszlo Tokes. Invitat special la marşul secuilor a fost şi Marc Gafarot I. Monjo, din partea Partidului pentru Convergenţă şi Uniune Catalană, Spania. Acesta a subliniat mai multe asemănări între situaţia secuilor şi cea a catalanilor. „Să nu renunţaţi niciodată la obţinerea autonomiei. Este dreptul vostru!“, le-a transmis politicianul catalan protestatarilor. 

Acesta este un eveniment major, pentru o cauză politică onestă. Este o plăcere pentru mine să fiu aici, deoarece o mişcare precum a voastră este păstrată vie în memoria catalanilor. Ca membru al unei naţiuni a cărei cultură, limbă şi identitate a fost persecutată sever de-a lungul timpului, mă simt foarte apropiat de neamul secuiesc”, a afirmat Gafarot în faţa celor aproximativ patru mii de manifestanţi adunaţi la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu-Mureş.

În replică, cei prezenţi au scandat ”Catalunia” şi ”Autonomie” în dese rânduri, mulumindu-i astfel lui Gafarot pentru susţinere. Dealtfel, la eveniment a fost arborat drapelul Cataluyniei, alături de cel basc, Laszlo Tokes afirmând că modelul spaniol este demn de a fi urmat şi de către secui. Catalunia este o regiune din nord-estul Spaniei cu statut de ţinut autonom, având capitala la Barcelona.

Circa 4.000 de etnici maghiari din România, alături de susţinători veniţi din Ungaria, au ieşit aseară în stradă, la Târgu-Mureş, pentru a cere autonomia ţinutului secuiesc. Evenimentul s-a desfăşurat paşnic, manifestanţii fiind păziţi de un număr important de forţe de ordine.

Susţinere catalană pentru secui la manifestaţia de la Târgu-Mureş

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată