Urs lovit de maşină în apropiere de Târgu Secuiesc. E al patrulea caz grav în ultimele doar patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Animalul a fost lovit de o maşină în noaptea de luni spre marţi şi a fost transportat la Sanctuarul urşilor din Zărneşti, unde i se vor face investigaţii amănunţite.

Este al patrulea caz în decurs de numai patru zile. Practic, în fiecare dintre ultimele patru zile câte un urs a devenit victimă în accidente rutiere. Doi urşi au murit numai duminică, 17 noiembrie. Astfel, un animal a murit la Praid (judeţul Harghita), după ce a fost lovit sâmbătă de un vehicul. Şi tot duminică a murit un alt urs, pe DN1, în judeţul Sibiu.  

Pe de altă parte, luni, 18 noiembrie, un alt urs a fost lovit mortal în comuna Ghindaru din judeţul Mureş. Şoferul care a accidentat ursul era din Miercurea Nirajului şi se întorcea acasă de la Cluj.

Ultimele două cazuri au stârnit revoltă în rândul veterinarilor, care se simt legaţi de mâini în astfel de cazuri din cauza procedurilor anevoioase. O primă măsură a şi fost luată, luni, 18 noiembrie, când prefectul judeţului Harghita a fost demis, iar ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat că legislaţia în vigoare va fi revizuită, pentru a facilita intervenţiile în cazuri similare.

Un caz delicat

Ursul lovit aseară de o maşină în zona Târgu Secuiesc (judeţul Covasna) a fost adus în cursul dimineţii la Sanctuarul Urşilor din Zărneşti. Potrivit primelor informaţii, animalul are două picioare fracturate.

„În această dimineaţă am primit un urs lovit de maşină  în zona Târgu Secuiesc. Urmează să i se facă un control medical amănunţit pentru a vedea dacă i se poate salva viaţa. Deocamdată, vizibil, sunt fracturi la două picioare”, a declarat Paula Ciotloş, vicepreşedinte al ONG-ului „Milioane de prieteni”, care administrează Sanctuarul urşilor de la Zărneşti. 

Citeşte şi

Revolta veterinarilor după drama ursului în Harghita: „Nu ne interesează răfuielile lor politice, ci o lege care să funcţioneze“

VIDEO Imagini revoltătoare în Harghita. După ce a fost lăsat să sufere mai bine de 18 ore, ursul lovit de maşină a fost tranchilizat şi apoi ucis

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model