Unde sacrificăm mieii în Târgu-Mureş?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile mureşene au avizat şase abatoare şi trei puncte temporare în judeţ pentru sacrificarea mieilor de Paşti. Cele trei puncte temporare sunt în Piaţa Cuza Vodă din Târgu-Mureş, în Sighişoara şi la Roteni, comuna Acăţari.

Mieii pot fi sacrificaţi în aceste locuri doar până în data de 19 aprilie. În tot acest timp, Direcţia Sanitar Veterinară a înteţit controalele privind producerea, desfacerea şi comercializarea produselor de origine animală. O parte din comercianţi au anunţat preţurile. Mieii nu vor fi mai scumpi decât anul trecut, kilogramul costă în jur de 12 lei pe animal viu.

Cei mai mulţi mureşeni preferă să cumpere carnea de miel din piaţă sau direct de la ţară. Un procent foarte mic de cumpărători se bazează pe rafturile magazinelor când vine vorba de carnea de miel de Paşti.  "Nu am încredere în comercianţi şi nu vreau să iau mielul tăiat gata din piaţă. Prefer să văd cu ochii mei ceea ce cumpăr, aşa că merg la ţară. Îmi aleg mielul şi ştiu ce pun pe masă" spune Elena Voica. "O să iau din piaţă, dar viu. Dacă nu îmi convine preţul, merg la stână, acolo pot negocia, e altceva," adaugă Ion Vlasa, pensionar care testează piaţa.

La fel se întâmplă şi cu ouăle. În acest an, ţaranii de pe sate abia fac faţă la comenzi, chiar dacă o singură bucată se vinde cu 70 de bani sau chiar 80 de bani, acolo unde găinile sunt crescute natural. Mai mult, în această săptămână fac bani frumoşi şi comercianţii de pe Internet care şi-au făcut tot anul reclamă la produsele din curte. Kilogramul de drob din oaie vândut pe Internet costă aproximativ 20 de lei, şunca de Paşte 7 lei sau o legătură de ceapă verde un leu. Comercianţii virtuali au declarat, că au livrat într-o singură zi la 50 de adrese produse care vor ajunge pe masa de Paşte.

citeşte şi:

Ciobanul Ghiţă, vedeta singurului târg de miei vii din Capitală

De ce măcelărim mieii?



 
 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța