Turismul şi drumurile au „făcut legea” în investiţiile europene din Mureş din 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele investiţii realizate cu fonduri nerambursabile au fost cele pentru amenajarea drumurilor, însă nici turismul nu a fost neglijat, în condiţiile în care staţiuni precum Sovata sau Sighişoara au atras anul trecut un număr record de turişti.

Istoricul "Drum al sării", care uneşte Valea Nirajului de Sovata, şi prin care era transportată sarea de la Praid în întreaga Transilvanie încă din vremurile ocupaţiei romane, a atras fonduri atât pentru reabilitarea căilor de acces, cât şi pentru modernizarea traseelor turistice. La sfârşitul lunii decembrie a fost semnat acordul de finanţare pentru reabilitarea drumului dintre Măgherani la Sărăţeni, care face parte din Drumul Sării. Valoarea totală a proiectului este de 56.455.216,69 lei, din care numai 1.709.180,13 reprezintă contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Mureş.

În plus, Primăria Sovata a obţinut în luna iulie a anului trecut o finanţare nerambursală de 4,72 de milioane de lei din partea  Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, astfel că zona care cuprinde lacul Ursu şi lacul Tineterului va fi reabilitată complet până în 2013, urmând a se face investiţii în ceea ce priveşte iluminatul public, traseele turistice şi ecodidactice. Tot din bugetul proiectului este prevăzută construirea a cinci poduri şi podeţe de-a lungul traseelor. În total, o suprafaţă de 9.707 de metri pătraţi de locuri de odihnă şi popasuri va fi amenajată şi va fi construit un pavilion de odihnă şi recreere. „Lacul Ursu reprezintă o atracţie unică la nivel mondial datorită vegetaţiei pe care o deţine. Un singur lac asemănător mai există în lume, la Marea Moartă, dar acolo vegetaţia e zero. Numărul mare de zăcăminte de sare din apropiere ne-a determinat să numim zona „Drumul sării”, iar odată finalizate lucrările sperăm să ne bucurăm împreună de o staţiune completă din toate punctele de vedere”, a declarat în momentul semnării acordului, Peter Ferenc, primarul din Sovata.


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat