Trei spitale mureşene au fost amendate de Direcţia de Sănătate Publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele în spitalele din judeţ vor continua şi în viitorul apropiat

Controalele efectuate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş în mai multe unităţi spitaliceşti din judeţ au relevat o serie de nereguli în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare totală de 2.300 de lei.

Inspectorii sanitari au descoperit nu doar că se fuma în câteva din spitalele controlate, dar au găsit şi diverse instrumente medicale nesterilizate sau gunoaie şi deşeuri medicale depozitate necorespunzător.

"Au fost sancţionate cu amendă contravenţională trei din cele unsprezece unităţi verificate. Este vorba despre un spital privat şi de două unităţi spitaliceşti publice, cuantumul amenzilor fiind de 2.300 de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Mureş, dr. Gabriela Uifălean.

Controalele de acest gen sunt efectuate pe parcursul întregului an. Anul trecut, de exemplu, tot în urma unor astfel de verificări, atât Spitalul Clinic Judeţean, cât şi Serviciul de Ambulanţă Târgu-Mureş au fost sancţionate cu amenzi în cuantum de 13.000 de lei pentru ambulanţe cărora le lipseau dotările corespunzătoare.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie