Trei mureşeni s-au ales cu dosar penal pentră tăiere ilegală de arbori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei bărbaţi au fost prinşi de poliţiştii mureşeni

Poliţiştii mureşeni au reţinut aseară trei bărbaţi de etnie romă care au tăiat fără autorizaţie mai mulţi copaci din pădurea situată deasupra cartierului Mureşeni, în zona străzii Depozitelor.

Aceştia aveau nevoie de lemne de foc şi au considerat că vor scăpa fără să fie prinşi.

Din păcate pentru ei, un reprezentant al Ocolului Silvic i-a observat şi a alertat Poliţia, care i-a reţinut fără prea mare efort pe cei trei făptaşi. Cu vârste cuprinse între 28 şi 45 de ani, toţi din Târgu-Mureş, autorii faptei umpluseră două căruţe cu doi metri cubi de lemn de carpen şi cireş, conform raportului stabilit de către lucrătorul de la Ocolul Silvic. Arborii tăiaţi aveau înălţimea de 4-5 metri şi grosimea trunchiului de aproximativ 40 de centimetri.

Cei trei s-au ales cu dosar penal, întocmit pentru tãierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rãdãcini, fãrã drept, de arbori, puieţi sau lãstari din fondul forestier naţional, potrivit prevederilor Codului Silvic, valoarea prejudiciului cauzat urmând a fi comunicat ulterior de specialişti.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare