Tradiţiile româneşti sunt cinstite la Cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâncăruri tradiţionale, în Cetate

La Târgul Ţăranului Român participă producători de mâncăruri tradiţionale din toată ţara, fiind un eveniment marca Slow Food. În cadrul Târgului vor fi organizate spectacole de muzică populară şi colinde, dar şi ateliere şi expoziţii culinare

Cetatea Medievală din Târgu-Mureş găzduieşte în acest sfârşit de săptămână un târg de produse tradiţionale româneşti, ideal pentru mureşenii care vor să respecte datinile tipice mesei de Crăciun. Evenimentul face parte din Târgul Ţăranului Român, care se va încheia miercuri, fiind un bun prilej pentru localnici să se întoarcă la rădăcini şi să se bucure de bagajul istoric lăsat de strămoşi prin cântece, mâncare şi alte obiceiuri tradiţionale.

Slow Food în Cetate

Cei care decid să înfrunte gerul şi să se perinde prin Cetate vor putea gusta şi cumpăra produse naturale, tipice mai multor zone din ţară, precum telemeaua de bivol sau de oaie, din Ţara Cohalmului, mai precis din zona localităţii Rupea, dulceţurile sau murăturile de la Saschiz ori produsele din carne de porc, viţel şi oaie din zona Tălmaciului. „Noi suntem incluşi în conviviumul Slow Food şi nu ratăm târgurile de acest gen, dar e prima dată când ajungem la Târgu-Mureş. Toate produsele noastre sunt naturale şi după reţete tradiţionale, de aceea îi aşteptăm pe mureşeni să guste din pastrama, cârnăciorii sau caltaboşul gătit ca la bunica acasă”, ne-a declarat Gheorghe Bărbosa, din Sibiu.

Scopul expoziţiei de mâncăruri româneşti este acela de a promova tradiţiile culinare naţionale şi de a le oferi mureşenilor şansa de a cumpăra produse pentru masa de Crăciun. Preţurile variază, în funcţie de sortiment, dar în mare sunt la fel ca în magazinele alimentare din oraş. Telemeaua costă între 18 şi 25 de lei kilogramul, o pungă cu jumeri de porc costă 30 de lei, caltaboşii costă 20 de lei, iar cozonacul de peste un kilogram greutate, preparat cu nucă de casă costă 20 de lei.

Manifestări folclorice

Evenimentele programate astăzi în cadrul Târgului Ţăranului Român vor continua, după încheierea expoziţiei de mâncăruri din Cetate, cu recitaluri folclorice. Mâine seară, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” va fi organizat un spectacol de colinde, ţurcă şi o şezătoare de iarnă cu Ansamblurile Folclorice din Dumbrava şi Vătava.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026