Tokes despre Transilvania: ”unde nu există baltă, se construieşte o biserică şi apoi vor veni şi românii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laszlo Tokes

Europarlamentarul Laszlo Tokes e de părere că România duce, prin politica ortodoxă și legislația din educație, o amplă campanie de românizare și ”colonizare” a ungurilor din țară.

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat în cadrul unei conferinţe pe tema autonomiei, organizată la Sovata de CNMT şi Centrul Maurits Coppieters al Alianţei Libere Europene (EFA), că în Transilvania este în derulare o "politică de asimilare" a ungurilor.

Acesta a comparat situația demografică din Transilvania de acum 92 de ani, cu cea de astăzi. "În 1920, 55 la sută din populaţia Ardealului era românească şi 45 la sută - deci aproape jumătate - era formată din maghiari, nemţi şi alte minorităţi. Procentul actual al maghiarilor este sub 20, iar al românilor de peste 80, din cauza asimilărilor agresive, exodului şi colonizării. Aproape trei milioane de oameni au fost aduşi în Ardeal. E în derulare o politică ortodoxă de colonizare, spunându-se că unde există baltă, există şi peşti. Şi unde nu există baltă, se construieşte o biserică şi apoi vor veni şi românii. Există 2.000 de biserici ortodoxe construite în ultimii 20 de ani în Transilvania - numai la Oradea sunt 21, la Târgu Mureş - 16, la Cluj la fel. UMF Târgu Mureş, în urmă cu 50 de ani era exclusiv maghiară. Acum nu se poate înfiinţa nici măcar un profil, acolo unde maghiarii au fost majoritari", a spus Tokes.

Europarlamentarul a amintit de semnarea tratatului de la Trianon, spunând că politica de asimilare a maghiarimii din Transilvania este în plină derulare încă de atunci.

"Politica de asimilare în România se continuă, de 92 de ani încoace. Mutatis mutandis, metodele şi instrumentele şi împrejurările întotdeauna s-au schimbat. Există trei perioade mai importante - perioada interbelică, perioada comunistă, perioada postcomunistă, care diferă cu totul, sunt diferite metodele şi împrejurările, dar scopul principal şi prioritatea principală a strategiei naţionale româneşti sunt neschimbate. De exemplu, prin privarea noastră de drepturi colective; prin diferite legi - de exemplu în învăţământ; prin susţinerea acelor împrejurări anormale, încât nu putem redobândi cele peste 1.000 de şcoli foste confesionale sau susţinerea în continuare a şcolilor mixte. Noi am avut şcolile noastre, noi nu avem nevoie de tutoratul învăţământului românesc. Noi am avut o secţie autonomă de învăţământ chiar în Ministerul Învăţământului înainte, nu s-a restituit, suntem la un nivel degradat în ce priveşte dirijarea învăţământului maghiar, suntem subordonaţi politicii de învăţământ, de multe ori şovine, a învăţământului românesc. Depinde de culoarea partidelor de guvernământ şi de persoanele care dirijează", a spus Tokes.

Tokes a reluat ideea că prin Biserica Ortodoxă se face "o colonizare". "Este ceva nefast că în numele Domnului Iisus Hristos se construiesc, se duce această mişcare de clădire a bisericilor ortodoxe peste nivelul necesar. Şi mai ales se poate observa că bisericile acestea ortodoxe se construiesc în localităţi unde maghiarii, elementul maghiar a fost dominant şi conform unei politici de aşezământ, de aşezare artificială a populaţiei majoritare, concomitent cu aceasta se duce o colonizare spirituală, prin clădirea acestor biserici. Eu cred că în întreaga lume nici nu s-ar putea închipui ca într-un oraş să construieşti 20 de biserici ortodoxe în 20 de ani. E extraordinar! Şi la Oradea, şi la Târgu Mureş, şi la Cluj. Şi la Sovata sunt vreo cinci biserici ortodoxe. Deci este clar că ortodoxia română s-a aliat politicii de colonizare a naţionalismului românesc. Şi aceasta este o metodă - românizarea, asimilarea românească a Transilvaniei", a afirmat Tokes.



Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”