Tichetele sociale pentru nevoiași vor fi distribuite luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tichetele sociale vor fi distribuite luna viitoare

În ultima ședință a Consiliului Local Târgu-Mureș a fost votată Hotărârea cu privire la rectificarea bugetului local a Unităţii Administrativ Teritoriale – Municipiul Târgu-Mureş, pe anul 2012.


Din cauza crizei, administraţia locală a Târgu-Mureşului trebuie să îi sprijine şi să îi ajute pe cetăţenii oraşului care au probleme sociale. Prin proiectul de Hotărâre al Consiliului Local aprobat astăzi, la punctul 1 al şedinţei, am votat rectificarea de buget care ne permite să continuăm programul nostru de acordare a tichetelor sociale, program început în 2011”, a declarat consilierul Claudiu Maior.

Târgu-Mureşul este unul dintre puţinele oraşe ale ţării care acordă aceste gen de tichete sociale, proiectul fiind unul foarte aşteptat şi anul acesta de o categorie destul de numeroasă de cetăţenii ce au nevoie de sprijin financiar în sezonul rece.

Aşadar, din luna noiembrie va începe distribuirea tichetelor sociale către cei aproximativ 5.600 de cetăţeni, care se încadrează pentru a beneficia de acest ajutor ce vine din partea Primăriei Târgu-Mureş. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 114 ,din 31 martie 2011, persoanele singure sau familiile cu venit net lunar pe membru de familie de până la 615 lei lunar, precum şi persoanele cu handicap grav cu însoţitor (fără asistent personal), indiferent de veniturile realizate, primesc lunar tichete sociale în valoare de 70 de lei.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”