Ţerbea şi-a vândut elicopterul "cu scandal" şi şi-a luat unul mai încăpător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţerbea şi-a vândut elicopterul vechi, cel în care se presupune că ar fi dat mită fostului şef al CCA (foto: ziarelive.ro)

Omul de afaceri mureşean Sorin Ţerbea, care îndeplineşte şi funcţia de reprezentant al futsalului în Comitetul Executiv al FRF, şi-a vândut elicopterul cu presupusa mită dată fostului preşedinte CCA, Vasile Avram, pentru a-şi cumpăra unul mai mare cu care să îi transporte pe jucătorii naţionalei.

După ce FRF a anunţat că fiecare tricolor care a ajuns până în sferturile de finală ale Campionatului European din Croaţia va primi aproximativ 1.500 de euro, Ţerbea a afirmat că îi va premia pe cei şase componenţi ce sunt legitimaţi la Târgu Mureş, Florin Matei, Robert Lupu, Răzvan Radu, Dumitru Stoica, Csomo Alpar, Florin Ignat, plus Cosmin Gherman, cu o sumă dublă faţă de cea oferită de forul prezidat de Mircea Sandu, aproximativ 3.000 de euro.

"M-am gândit să aduc tricolorii cu elicopterul pe vremea asta urâtă. D-asta l-am vândut pe cel ghinionist de 5 locuri, pentru a lua unul mai mare, de 7 locuri. Ca să poată intra toţi jucătorii de la Târgu Mureş ce joacă la naţională, plus Gherman (n.r. - jucător dat afară de la City'us Târgu Mureş, care în prezent evoluează la United Galaţi)", a spus Ţerbea.

Mită de 19.000 de euro?

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori împotriva lui Ţerbea şi a lui Avram au rezultat următoarele:

"La data de 21 mai 2011, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal F.C.M. Târgu-Mureş – Universitatea Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, inculpatul Avram Vasile a primit de la inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, prin doi intermediari, suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu-Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012. În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan".

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”