Târgu-Mureşul va face concurenţă Disneyland-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşenii se vor putea distra atât  pe timpul iernii cât şi pe timpul verii. Patinoarul artificial va fi finalizat la sfârşitul acestui an, iar complexul „Weekend” va fi extins cu patru hectare şi va avea noi bazine.

Municipiul Târgu-Mureş va oferi posibilităţi de recreere locuitorilor săi şi nu numai, atât pe timpul iernii cât şi în lunile de vară. Acest lucru va fi posibil deoarece municipalitatea a preluat în administrare o serie de terenuri sportive şi parcuri, care vor fi amenajate şi transformate în zone de agrement, iar Guvernul a alocat bani pentru continuarea unor proiecte începute.

Bani pentru patinoar

Pe timp de iarnă mureşenii se vor putea distra la noul patinoar artificial, pentru a cărui finalizare Guvernul a alocat fondurile necesare. „După rectificarea bugetară, am reuşit să alocăm suma de 5 milioane de lei pentru terminarea patinuarului artificial de lângă Polivalenta din Târgu-Mureş, astfel că mă aştept ca până în iarnă, acesta să fie funcţional” a spus ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo.

De altfel proiectul nu se opreşte aici. „Este foarte important pentru acest oraş, pentru turismul din acest oraş, pentru locuitorii de aici să legăm cumva Sala Polivalentă de noul patinoar printr-un tunel, mă gândesc eu. În acest fel, Târgu-Mureşul va putea găzdui orice campionat mondial doreşte” a mai spus ministrul Borbely.

Construcţia patinoarului artificial din Târgu-Mureş a început anul trecut. Suma alocată atunci pentru demararea lucrărilor a fost de 3 milioane de lei, bani proveniţi din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului. Valoarea totală a investiţiilor depăşeşte 20 de milioane de lei.

 Complexul „Weekend” se măreşte

Pentru mureşenii iubitori de plajă şi baie, municipalitatea doreşte extinderea actualului Complex de Agrement „Weekend”. Decizia a fost luată de edili ca urmare a trecerii în patrimoniul oraşului a terenurile fostului club ASA din zonă, cu o suprafaţă de 27.900 mp. Astfel, potrivit primarului Dorin Florea, complexul „Weekend” se va mări cu patru hectare.

Unul dintre terenuri va fi inclus în zona de agrement, iar „Weekend”-ul se va mări cu noi bazine şi se va deschide spre malul Mureşului. Vor fi necesare cel puţin două bazine pentru copii, cu topogane. Se va amenaja un spaţiu destinat clubului de box, hocheiştilor şi poloiştilor. Vom încerca să definim şi malul Mureşului cu piste de cross şi biciclete. Apreciez că sumele investite anul viitor vor fi de circa 50 de miliarde lei vechi. Regret că nu se pot accesa fonduri europene pentru astfel de proiecte. Oricum mă gândesc strict la bugetul local sau la un parteneriat public privat pentru aceste activităţi”, a spus primarul Dorin Florea. 

Potrivit edilului, municipalitatea aşteaptă investitori şi pentru realizarea telegondolei. „Telegondola va pleca de la Platou la „Weekend”-ul II, iar cele două „Weekend”-uri vor fi unite cu baza olimpică”, a mai spus Florea. 

Primăria nu renunţă la „Weekend II”

Chiar dacă intenţionează să mărească complexul „Weekend”, municipalitatea nu renunţă la ideea construirii unui complex similar în cartierul Tudor Vladimirescu. Potrivit edilului există deja studiul de fezabilitate aprobat pentru proiect, iar investiţia urmează să se realizeze. Costul lucrărilor este de aproximativ 12 milioane de euro.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”