Târgu-Mureş:Strada Libertăţii modernizată complet până pe 31 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reparaţiile vizează fluidizarea traficului rutier, crearea de inele de circulaţie şi refacerea infrastructurii de apă-canal. Odată cu startul lucrărilor de modernizare, traficul rutier va fi închis complet sau deviat de la zonele în care se efectuează reparaţiile.

Strada Libertăţii a intrat în această săptămână în reparaţie capitală, cu termen de finalizare la sfârşitul lunii august. Astfel, una dintre cele mai circulaţe artere rutiere din oraş va fi refăcută complet cu bani proveniţi din Programul Operaţional Regional – Axa prioritară 2. Odată cu startul lucrărilor de modernizare, traficul rutier va fi închis complet sau deviat de la zonele în care se efectuează reparaţiile. „Vom efectua reparaţiile treptat, iar în zonele de lucru traficul va fi blocat sau deviat pe Băneasa şi Depozitelor. Am început lucrările în apropiere de strada Dezrobirii, iar până la termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor, 31 august, vom ajunge la intersecţia cu strada Cuza Vodă. Le adresez şoferilor rugămintea de a respecta semnificaţia indicatoarelor rutiere amplasate pe durata execuţiei lucrărilor şi de a circula preventiv în zona respectivă, pentru evitarea blocajelor şi a eventualelor evenimente rutiere neplăcute”, ne-a declarat Lucian Racz, directorul Serviciului de Administraţie a Domeniului Public din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

Veşti bune pentru şoferi

Reparaţiile vor duce la uşurarea traficului, crearea unor inele de circulaţie şi refacerea infrastructurii de apă-canal. Mii de autovehicule circulă zilnic pe Libertăţii, iar traficul greu din zonă a afectat partea carosabilă, care va fi înlocuită în totalitate. „Mai mult mă chinui când circul pe-aici. Primesc zilnic măcar o comandă şi traficul e îngreunat de TIR-uri şi gropi. Mă bucur că vor repara strada, numai să ţină de data asta, că nu e prima dată când au făcut-o şi după scurt timp a ajuns aşa cum e azi”, ne-a mărturisit Dragoş Gorga, 27 de ani, taximetrist. Până în 31 august, proprietarii de autovehicule sunt rugaţi să nu oprească, să nu staţioneze şi să nu parcheze în zona de lucru pe durata lucrărilor, pentru a nu perturba activitatea şi ritmul de lucru al utilajelor.


Noi lucrări în 2010

Pentru anul 2010 sunt stabilite lucrări pe alte două artere de circulaţie din Târgu-Mureş, finanţate prin acelaşi proiect Regio în valoare de 13 milioane de euro. Acestea sunt Băneasa şi Budiului, ultima dintre ele prezentată amplu în cadrul campaniei Adevărului de Seară, „Topul gropilor din oraş”.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro