Târgu-Mureş:Portret-Ştefan Răzvan Cristian: din băncile liceului, pe dreptunghiul verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Ştefan

Băiatul, elev la Grupul Şcolar Electromureş, iubeşte sportul şi a devenit la 17 ani fotbalist cu acte în regulă, fără să neglijeze şcoala. Sportul este un element deosebit de important în dezvoltarea tinerilor, atât fizic, cât şi psihic.

Într-o vreme în care calculatorul pare că a acaparat universul, iar efortul fizic a trecut pe plan secund în viaţa tuturor, Cristi Ştefan este un model pentru toţi. Iubeşte să alerge, iubeşte fotbalul şi nu poate trăi fără mişcare, iar la şcoală studiază chiar informatica. Iată că se poate. „Când eram mic, mă jucam fotbal în parcarea din faţa blocului. Acela a fost primul contact cu sportul, la 5-6 ani, iar de atunci nu am renunţat nici măcar o secundă să practic acest joc”, spune băiatul.

Şcoala şi fotbalul, simultan

De atunci şi până acum, el nu s-a îndepărtat de şcoală, ba dimpotrivă. Conştient de responsabilităţile pe care le are pentru un viitor sigur şi liniştit, băiatul este unul dintre elevii buni ai clasei sale. Studiază informatica, un domeniu atât de apreciat de tinerii din ziua de azi. „Mă pasionează IT-ul, de aceea studiez informatica. Dar asta nu înseamnă că nu pot combina şcoala cu fotbalul. Ambele sunt elemente importante în viaţa mea şi de aceea nu am putut renunţa la unul în favoarea celuilalt. Fotbalul mă ghidează în viaţă, îmi oferă energia şi pozitivitatea necesară pentru a avea rezultate în viaţa de zi cu zi”, recunoaşte Cristi.

Fotbalist de viitor

Deşi obişnuia să joace mai mult cu prietenii sau în curtea şcolii, dăruirea cu care se lupta pentru fiecare minge i-a impresionat atât pe colegi, cât şi pe profesori. Practic, Cristi era pregătit pentru a juca la un club deşi nu era fotbalist cu acte. Un prieten l-a ajutat să facă saltul către fotbalul profesionist, direct din băncile şcolii. „Am ajuns la AS Moşuni în octombrie 2009 datorită unui prieten care joacă acolo. I-a plăcut cum joc, m-a propus la echipă, iar cei de acolo m-au acceptat fără probleme. Chiar dacă echipa joacă în divizia judeţeană, suntem pe primul loc după 11 etape, cu tot atâtea victorii şi sperăm să promovăm în eşalonul superior. Am şi înscris o dată până acum”, afirmă tânărul, care joacă pe postul de mijlocaş de bandă, ceea ce înseamnă că este nevoit să alerge foarte mult, atât în faza ofensivă, cât şi în cea defensivă. Dar efortul nu este o problemă pentru Cristi. „Alerg atât cât este nevoie pentru ca echipa mea să câştige. Emoţii nu am, am doar responsabilităţi. Încerc să dau totul pe teren, iar faptul că fac parte dintr-un club mă determină să mă ridic la aşteptările coechipierilor mei”, mărturiseşte elevul Ştefan Răzvan Cristian.

Profil

Născut
18 ianuarie 1992, la Târgu-Mureş

Educaţie
Grupul Şcolar Electromureş

Activitate
Elev, fotbalist

Stare civilă
Necăsătorit


Ce-i place
„Sportul este pasiunea mea. Pe lângă fotbal, îmi place foarte mult să alerg şi să merg la sala de forţă. Îmi place să petrec mult timp în oraş alături de prieteni. Echipa mea preferată este Barcelona, pentru că joacă un fotbal adevărat, spectaculos”, spune băiatul.

Ce nu-i place

„Nu suport prietenii falşi, care trădează. Mă deranjează foarte tare teama de a întreprinde ceva nou sau interesant, în special la tineri, frica de necunoscut. Nu îmi plac oamenii leneşi şi nu îmi place naivitatea unor fete”, recunoaşte Cristi.

Întrebări şi răspunsuri
Cum e văzut sportul de tinerii din generaţia ta?
Ş.C.: Majoritatea celor din jurul meu vede sportul ca un lucru pozitiv, ceea ce e foarte bine. De multe ori mi s-a întâmplat ca unii colegi să vină cu mine la alergat prin parcuri, pentru că au văzut cât de bine mă simt după ce fac jogging, sau sport în general. Totuşi, există şi mult sedentarism în rândul tinerilor, ceea ce e foarte grav.
 
De ce crezi că lumea nu mai practică sportul ca înainte?
Ş.C.: Din păcate, cred că lumea nu înţelege că efortul fizic ajută şi spiritul. Cu trecerea anilor, intervine şi lipsa de timp, care duce la lene.


Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele