Târgu-Mureş:„Petardeada” de Revelion se poate lăsa cu incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea de Revelion va însemna, pe lângă trecerea în noul an, un moment de maxim pericol pentru toţi mureşenii care vor folosi petarde, artificii şi alte materiale pirotehnice pentru a sărbători.

După ce în urmă cu câteva zile o piaţă din Buzău a fost făcută scrum în urma folosirii unor petarde, pompierii mureşeni au intrat în alertă, pentru a preîntâmpina eventualele pericole la care se expun petrecăreţii de Revelion.

Îmi amintesc că şi în Mureş am avut un incendiu provocat de petarde, în urmă cu doi ani. Chiar la miezul nopţii, când toată lumea aruncă cu petarde şi artificii din geamurile caselor, una a ajuns în balconul unui apartament, care apoi a luat foc. Nu au existat victime, ci doar pagube materiale, dar oricum, pericolul izbucnirii unui incendiu sau al accidentelor din pricina materialelor pirotehnice este foarte mare în această perioadă”, ne-a declarat Liviu Danciu, purtătorul de cuvânt al ISU Mureş. Pompierii le recomandă mureşenilor să evite folosirea petardelor în încăperi şi în locuri aglomerate şi să nu le arunce în apropierea unor materiale combustibile.

În plus, pentru evitarea accidentelor de orice fel, este obligatorie respectarea instrucţiunilor de folosire a materialelor pirotehnice. „E foarte important ca oamenii să fie conştienţi în ceea ce priveşte pericolele care se expun şi la care îi expun pe cei din jur. Chiar dacă poate părea distractiv, nu e de glumit cu petardele sau artificiile”, a completat Danciu.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV