Târgu-Mureş:Ouă „stresate” în centrele alimentare mureşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu cât Paştele se apropie, cu atât creşte riscul cumpărării ouălor care vă pun sănătatea în pericol. 27.930 de ouă au fost confiscate de reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor în acest sfârşit de săptămână.

Cu cât sărbătorile pascale sunt mai aproape, cu atât creşte riscul îmbolnăvirilor din cauza consumului de ouă stricate. Cererea de ouă a crescut foarte mult în ultima perioadă, fapt ce le-a permis unor comercianţi să pună în vânzare produse vechi sau marcate cu date eronate. În acest sfârşit de săptămână, DSVSA Mureş a început seria controalelor tematice în magazinele alimentare din judeţ, scopul fiind acela de a preîntâmpina comerţul de ouă care pot pune în pericol sănătatea cumpărătorilor. Pentru început, au fost verificate 13 unităţi alimentare, între care şi centrele de colectare şi ambalare a ouălor existente în judeţul nostru. În urma controalelor inspectorii au fost nevoiţi să retragă de la comercializare un total de 27.930 de ouă. „Amenzile aplicate centrelor comerciale au fost în valoare de 8.600 de lei. Ouăle nu erau înscripţionate corespunzător, căci comercianţii nu doreau să îşi sperie clienţii pe motiv că le vând ouă de la găini stresate. În plus, produsele erau depozitate în spaţii cu igrasie, care afectează calitatea acestora. Vom continua aceste controale în tot judeţul, până la Paşte”, ne-a declarat Pătraşcu Simona, coordonator al DSVSA Mureş.

Verificaţi ouăle cumpărate

Deoarece cu cât ne apropiem de Paşte, comerţul cu ouă va înflori, este foarte important să putem verifica dacă produsele cumpărate sunt sau nu proaspete, pentru că, după cum controalele DSVSA ne-au demonstrat, marcarea datei ouălor nu corespunde întotdeauna cu realitatea. „Cel mai simplu se vede dacă un ou e proaspăt, după coajă. Un ou proaspăt are coaja transparentă spre deosebire de unul vechi, a cărui coajă este întotdeauna mată. Totodată, atunci când clătinăm un ou vechi, el produce senzaţia de deplasare de lichid în interior, pentru că nu e compact. Un ou vechi pluteşte în apă rece, iar unul proaspăt se scufundă”, ne-a declarat Ioan Fărcaş, bucătar la restaurantul Flora.

Reclamaţii la DSVSA

În cazul în care descoperiţi în comerţ ouă sau alte produse alimentare nemarcate corespunzător, puteţi contacta Direcţia Sanitar Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor Mureş la numărul de telefon 0265 314.975. De asemenea, la sediul de pe strada Podeni nr. 10 puteţi depune reclamaţii în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?