Târgu-Mureş:Hoţii de buzunare sunt principalul pericol în autobuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii acţionează în autobuzele aglomerate

Numărul furturilor din mijloacele de transport în comun creşte constant în Târgu-Mureş. Criza financiară profundă şi creşterea ratei şomajului din judeţ sunt principalele motive pentru care mureşenii recurg la astfel de infracţiuni.

Mijloacele de transport în comun din Târgu-Mureş au devenit în ultima vreme un mediu de operare propice pentru hoţii de buzunare. Săptămânal, Poliţia Comunitară este sesizată în legătură cu astfel de cazuri, al căror număr a crescut constant de la an la an. În 2009, agenţii comunitari au depistat 48 de cazuri de furturi din autobuze, iar anul acesta, deşi ne aflăm abia în cea de-a treia lună, poliţiştii au fost solicitaţi în 8 rânduri cu privire la asemenea tâlhării. „Cauza principală pentru acest fenomen este situaţia financiară precară a populaţiei. Cu cât sărăcia va fi mai mare, cu atât tâlhăriile din mijloacele de transport vor creşte ca număr”, ne-a declarat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Mureş.

Victime sigure

Potrivit comunitarilor, hoţii sunt foarte atenţi atunci când îşi aleg victimele. Aceştia au grijă să acţioneze în autobuze şi maxi taxi-uri aglomerate, astfel încât călătorii să nu remarce acţiunile tâlharilor. În plus, dacă mureşenii au bagaje şi îşi ţin portofelul într-unul din buzunarele din spatele pantalonilor, aceştia vor intra cu siguranţă în vizorul hoţilor. „Hoţii vizează în special doamnele mai în vârstă, îmbracate gros şi care au poşete mari. Totodată, sunt în pericol şi cei care poartă geci groase şi îşi ţin banii în buzunarele laterale, sau din spate. În condiţiile în care autobuzul e aglomerat, călătorii nu simt atingerile acelor indivizi. Mureşenii ar trebui să se ferească şi de persoanele care se îmbrâncesc aparent fără motiv, pentru că astfel hoţii obişnuiesc să distragă atenţia victimelor”, afirmă Bretfelean. Nu doar sezonul rece e propice pentru furturile din autobuze. Pe măsură ce temperaturile cresc, hoţii îşi schimbă ţintele, dar femeile rămân cele mai predispuse la a fi jefuite. „Bijuteriile expuse la vedere sunt ţinte perfecte pentru hoţi. Lanţurile de aur sunt uşor de rupt, dar au existat şi cazuri în care cercei au fost smulşi pur şi simplu de pe urechile unor doamne”, a încheiat şeful comunitarilor mureşeni.


Ce faceţi în caz de furt?

Dacă vă aflaţi întrun autobuz sau maxi taxi şi observaţi că aţi fost victima unui furt, trebuie, mai întâi de toate, să solicitaţi şoferului să oprească maşina şi să blocheze uşile, căci hoţul s-ar putea să nu fi părăsit locul faptei. Sunaţi apoi la 112, iar patrulele de cartier vor ajunge la faţa locului în câteva minute.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”