Târgu-Mureş:Chris Dahlgren, pe scena Festivalului Internaţional Studenţesc de Jazz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mâine şi până vineri, mureşenii care iubesc muzica jazz vor fi răsfăţaţi cu un festival numai al lor. Festivalul va avea în program un concurs de interpretare, workshop-uri de jazz vocal susţinute de Luiza Zan şi mai multe concerte.

Casa de Cultură a Studenţilor organizează în această săptămână Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz. Începând de mâine şi până vineri, mureşenii vor avea parte de concerte de jazz interpretate de cei mai în vogă artişti ai momentului, din România şi chiar din Statele Unite. În plus, va fi organizat un concurs de interpretare la care vor participa cele mai apreciate tinere talente din universităţile de profil din ţara noastră. Aceştia vor fi premiaţi joi seara, de la ora 21.00, în cadrul unei gale organizate la Casa de Cultură. „Este un eveniment foarte important pentru oraşul nostru, deoarece le va oferi posibilitatea mureşenilor să demonstreze că iubesc muzica jazz. Vor participa, pe langă artişti consacraţi, 14 trupe şi artişti care se vor întrece în concursul de interpretare. Festivalul se află la ediţia a doua şi sperăm să devină o tradiţie anuală”, ne-a declarat Ana Maria Gâlea, organizatoare a evenimentului.

Program încărcat în evenimente

Festivalul va debuta mâine de la ora 20.00 cu un concert al trupei Snaco Dixie Jazz Band (România n.r.), în a doua zi a manifestării fiind programate un workshop de jazz vocal cu Luiza Zan, prima parte a concursului de interpretare şi concerte susţinute de Kosz Szilveszter (pianist, compozitor şi orchestrator, născut la Târgu-Mureş, dar care activează ca professor la Conservatorul de Jazz din Budapesta n.r.) şi Alex Max Project (România n.r.), începând cu ora 21.30, în clubul Jazz&Blues. Joi, Festivalul va continua cu o a doua sesiune a workshop-ului de jazz vocal susţinut de Luiza Zan şi partea a doua a concursului de interpretare, iar de la ora 22.00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, vor urca Chris Dahlgren (din Statele Unite ale Americii, unul dintre cei mai buni contrabasişti ai momentului n.r.) şi Mircea Tiberian. Manifestările se vor încheia vineri, de la ora 20.00, cu un concert al formaţiei Bourbon Jazz Unit din România.

Bilete cu reducere pentru studenţi

Preţul biletelor la concerte este de 15 lei sau 10 lei, cu reducere pentru studenţi. Abonamentele pentru toate concertele şi evenimentele organizate în cadrul Festivalului costă 25 de lei şi pot fi cumpărate la Casa de Cultură sau la Jazz&Blues. Intrarea la concursul de interpretare din 28-29 aprilie va fi liberă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”