Târgu-Mureș:Bartha Gergely, sau cum să faci dintr-o pasiune, o afacere de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mureşeanul e pasionat de fotografie de când se ştie, iar studio-ul său foto este unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate din oraş.

Tatăl lui Bartha este fotograf, astfel că băiatului nu i-a fost greu să intre în contact cu arta fotografică. De mic îi plăcea să facă poze, dar cu toate acestea, tânărul afirmă că în liceu a înţeles cu adevărat cu ce se „mănâncă” această artă. „Tata e fotograf la Teatrul Naţional şi mereu mi-a plăcut să am un aparat al meu. Îmi plăcea pentru că mă puteam juca, iar ideea era să văd lumea dintr-un anumit unghi, unul artistic”, spune Bartha. În liceu, băiatul a înţeles că din pasiune poate să obţină profit. Cu alte cuvinte, să câştige făcând strict ceea ce-i place, îndeplinind astfel visul oricărui tânăr. „Am conceput o companie cu ajutorul profesorului Laday Zoltan în clasa a zecea. Aveam ca domeniu de activitate prestările fotografice, iar numele ales a fost Digital Pictures. Firma nu exista, era un proiect, dar înfăptuit în aşa fel încât să poată funcţiona în orice moment”, afirmă băiatul. Cu proiectul său, Bartha a participat la concursul naţional de firme organizat în 2003 de Junior Achievement România şi a obţinut locul al treilea pe ţară. Atunci a ştiut că poate să se ocupe de fotografie şi pe plan profesional.

Studio foto de 6 ani

Când am terminat liceul, în 2004, am deschis primul studio foto, numit Fotovision. Mă ocupam în special de fotografii pentru absolvenţii de liceu, iar ulterior am început să mă ocup de fotografiile de nunţi”, spune băiatul. Pozele pe care le face la nunţi aduc mereu ceva nou, iar el încearcă de fiecare dată să prindă şi elemente ce ţin de tradiţiile locului în care se înfăptuieşte nunta. „E o adevărată pasiune. La nunţi, mereu descopăr ceva nou şi cunosc oameni noi. Îmi place foarte mult să observ acel ceva pe care doar un fotograf bun îl poate surprinde”, mărturiseşte Bartha.

Tehnologie şi încredere


Ţinând cont de faptul că fotografia reprezintă sursa lui de venit, mureşeanul a investit de-a lungul timpului în aparatură profesională. „Din doi în doi ani e necesar să îmi schimb aparatele şi obiectivele, pentru că mereu apare ceva nou, iar calitatea şi pretenţiile cresc. E greu să ţii pasul cu noile tehnologii, dar ve necesar atunci când vrei să faci o treabă bună”, spune băiatul. E conştient că nu ar rezista în domeniu dacă nu ar câştiga imediat încrederea clienţilor săi. Deoacere un client satisfăcut aduce alţii la studioul său, în scurt timp. „Oamenii află de la alţi oameni despre un fotograf bun, profesionist. În cazul în care clientul nu are încredere în tine şi în munca ta, îţi pierzi afacerea. De aceea e important ca oamenii să ştie că depui mult suflet în munca ta”, declară Bartha Gergely.

Profil


Născut
27 aprilie 1986, la Târgu-Mureş

Educaţie

Universitatea de Inginerie din cadrul Sapientia

Activitate
Fotograf

Stare civilă
Necăsătorit

Ce-i place

„Îmi place mereu să am teme de fotografiat şi să călătoresc. M-a impresionat Muntenegru. Acolo am găsit un mediu natural al extremelor. Te poţi scălda lângă stânci, ai parte de valuri mari şi petreceri pe plajă. În general ascult muzică retro, din anii 80-90”, spune tânărul.

Ce nu-i place


„Nu-mi plac oamenii care nu-şi respectă cuvântul dat. Aerul Târgu-Mureşului, poluat intens de Combinatul Azomureş nu îmi place deloc. Nu suport aglomeraţia din traficul oraşului. E prea mult stres pe străzi”, recunoaşte băiatul.

Întrebări şi răspunsuri


În afară de studioul propriu, unde obişnuieşti şă faci fotografiile?

B.G.: Mă ghidez după cerinţa clientului. În general, îmi place la Platoul Corneşti, în Cetatea Medievală sau pe malul Mureşului să fac poze. Sau în sate, în locuri vechi şi rustice. Dar depinde de situaţie şi de preferinţele celui pe care îl pozez.

Cât de mult rentează să faci fotografie în 2010?

B.G.: Am observat că elevii nu mai apelează la fotografi profesionişti cum o făceau în trecut, ci îşi fac ei poze. Pot spune că a scăzut piaţa cu vreo 40%, dar atât timp cât îţi faci bine treaba şi pui suflet în ceea ce faci, totul iese bine.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple