Târgu-Mureş:Andra Magheran este noua Miss Princess of the World România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgumureşeanca în vârstă de 20 de ani a câştigat aseară finala naţională a concursului de frumuseţe Miss Princess of the World.

Deşi a avut o concurenţă acerbă, celelalte 10 fete participante fiind foarte frumoase, juriul a apreciat prezenţa de spirit şi atitudinea tinerei, care va reprezenta astfel România la finala internaţională a concursului de Miss, ce va avea loc la Praga. Celelalte câştigătoare au fost Adela Bocskor, de 22 de ani, care a obţinut a premiului de Miss Popularitate și s-a clasat pe locul secund în final, in timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Emanuela Veşe, de 22 de ani.

Evenimentul de la Teatrul de Vară a fost prezentat de Răzvan şi Daniela Crudu, de la matinalul Antenei 1, care au glumit atât cu publicul (peste 2.000 de spectatori prezenţi n.r.), cât şi cu fetele, pe toată durata concursului. Andra a câştigat, între altele, un cantonament de două săptămâni pe o croazieră de lux din Tunisia, unde va fi pregătită de specialişti în modelling pentru participarea la marea finală din octombrie.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă