Târgu-Mureş: „Uşa închisă“ la Teatrul „Studio“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de teatru sunt invitaţi sâmbătă seară, de la ora 19.00, la Sala „Studio“ a Universităţii de Artă Teatrală, pentru a urmări, în premieră, spectacolul „Uşa închisă“, de Graham Reid, în regia lui Laurenţiu Blaga.

Din distribuţie fac parte studenţii Paul Socol, Nicoleta Dănilă, Vero Nica, Silviu Nistor,Alexandru Frânceanu, Sergiu Marocico, Bianca Holbuţ, Vlad Chico şi George Cheteleş. Atât tinerii care vor urca pe scenă, cât şi regizorul, sunt fie studenţi, fie masteranzi la Actorie, respectiv Regie la U.A.T.

Spectacolul „Uşa închisă“ este cea de-a treia premieră din acest an a studenţilor de la U.A.T. „Am muncit cu drag la acest spectacol, a fost o muncă în echipă şi sperăm ca rezultatul să fie pe placul publicului“, a precizat Laurenţiu Blaga, regizorul spectacolului. Potrivit acestuia, piesa autorului irlandez Graham Reid prezintă teme deosebit de actuale.

„Publicul se va regăsi cu siguranţă în ceea ce va vedea pe scenă. Spectacolul vorbeşte despre eroi şi anti-eroi, despre frica de a lua o decizie, dar şi despre asumarea acesteia. Orice tânăr sau adult prezent la spectacol va primi o lecţie de viaţă“, a mai spus regizorul.

Biletul la spectacol costă 8 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi şi studenţi. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare