Târgu-Mureş: UPDATE Sindicaliştii de la Energomur îşi cer drepturile în Instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii Energomur vor salariile restante

Circa 150 de angajaţi ai societăţii de termoficare Energomur vor fi disponibilizaţi începând de astăzi. Aceştia solicită primăriei obţinerea salariilor compensatorii, în caz contrar ăşi vor obţine drepturile în Intanţă.

Circa 150 de angajaţi ai societăţii de termoficare Energomur vor fi disponibilizaţi începând de astăzi. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că societatea a intrat în insolvenţă.

Începând de astăzi circa 150 de angajaţi ai societăţii vor primi preaviz. Restul de circa 40 de persoane vor rămâne în continuare angajaţi, urmând să asigure permanenţa la centralele termice care deservesc şcolile şi grădiniţele din oraş, până când primăvia va finaliza investiţiile ce urmează să fie făcute acolo”, a precizat Virgil Gurghean,  preşedintele intermar al sindicatului Energosin.

Salarii compensatorii

Conform contractului de muncă, angajaţii cu peste zece ani vechime au dreptul la zece salarii compensatorii, iar cei sub cinci ani vechime la cinci salarii compensatorii. Cuantumul acestora ar putea ajunge la 16.000 de lei, dar primăria s-a declarat dispusă să le ofere omaneilor doar trei.

Purtăm în continuare discuţii cu primăria. Cu trei salarii compensatorii nu ne mulţumim, sperăm să obţinem mai multe, dacă nu ajungem în Instanţă”, a mai spus Virgil Gurghean. Potrivit acestuia, conform contractului, plata salariilor compensatorii trebuie făcută în perioada de preaviz.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie