Târgu-Mureş: Sute de mureşeni beau zilnic apă netratată?!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform analitelor efectuate de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş nici unul din cele cinci izvoare din Târgu-Mureş nu au apă potabilă. Cu toate acestea, zilnic sute de mureşeni vin la izvoare cu sticle sau bidoane, pentru a-şi duce apă acasă. Majoritatea fac acest lucru de ani de zile şi se bucură că pot economisi nişte bani la factura de apă.

Lenuţa Verchelean are 62 de ani şi locuieşte singură în cartierul Dâmbu Pietros. Cum un izvor din cartier a secat, iar apa celuilalt nu-i place, femeia merge săptămânal în cartierul Cornişa pentru a lua apă de la izvorul Secuilor Martiri.

Apa de aici e mai bună ca cea din Dâmbu. O folosesc la băut şi în felul ăsta mai fac şi economie la factura de întreţinere. În toamnă mi-am pus centrală şi acum plătesc 160 de lei la întreţinere. Dacă n-ar fi apa de aici aş plăti mai mult, iar orice economie făcută, contează”, spune femeia, care e convinsă că apa e potabilă, din moment ce n-a văzut nici o atenţionare, care să-i spună contrariul.

Puterea obişnuinţei


Sute de mureşeni s-au obişnuit de ani de zile să-şi ia apă de la izvoarele din oraş, chiar dacă uneori puteau vedea atenţionări că apa nu e potabilă. „A fost un anunţ că nu e potabilă, dar a fost luat jos. Eu duc apă de aici de vreo 15 ani, pentru că apa de la robinet vine deseori cu rugină de pe conducte”, spune Bogdan Aurel de 57 de ani.

Obişnuită să bea apă de izvor e şi Ileana Marinescu de 55 de ani, care locuieşte în zona izvorului „Secuilor Martiri”. „Iau câte patru litri de apă pe zi. O folosesc la ceai, cafea şi la băut. N-am avut niciodată probleme cu apa. Dacă nu e bună de ce n-o închide? Mie apa de robinet nu-mi place că are clor”, spune Marinescu Ileana 55 de ani.

Apă cu nitriţi

Potrivit inspectorilor DSP apa din ivoarele din oraş are concentraţii de nitriţi şi nitraţi mai mare decât normele admise.

Din cauza nitriţilor şi nitraţilor apa din izvoare nu respectă normativele în vigoare, deci este nepotabilă. Apa nu e recomandată mai ales pentru femei gravide şi pentru sugari, cărora nitriţii şi nitraţii din apă le pot provoca aşa numita „boală albastră”. Ba mai mult, dacă e fiartă înainte, nitriţii şi nitraţii nu dispar, ci din contră, se concentrează. Recomand populaţiei să nu bea apa din izvoare”, spune dr. Vasile Lazăr, sef serviciu supraveghere calitate apă din cadrul DSP.

Potrivit dr. Carmen Chiriac, medic şef Clinică de Boli Infecţiose nr. 1, cei care beau apă netratată corespunzător se pot îmbolnăvi de febră tifoidă, dizenterie,hepatică virală A, giardioză, boli care necesită internare.

Apa de la robinet, o alternativă
Potrivit inspectorilo DSP , chiar dacă are gust şi miros de clor, apa de la robinet este tratată corespunzător, fiind bună pentru consumul uman. Această apă este monitorizată 24 de ore din 24 la ieşirea din uzina de apă, iar clorul pe care îl conţine se încadrează în parametrii admişi.
 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil