Târgu-Mureş: Profesoara care a pălmuit un poliţist va reveni la catedră din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoara din judeţul Mureş care a fost eliberată din învăţământ după ce, în luna februarie, a pălmuit un poliţist, în şcoala din Sânpaul, el ripostând în acelaşi mod, va reveni la catedră, în urma unei decizii a Comisiei de disciplină din Ministerul Educaţiei, care i-a admis o contestaţie.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Dumitru Matei, a declarat, joi, că din toamnă, profesoara Katalina Domnui va reveni în învăţământ, la catedra de limba şi literatura română a şcolii generale din localitatea Gheorghe Doja, unde este titular.

CITEŞTE ŞI:

Târgu-Mureş: Sătenii îi iau apărarea poliţistului pălmuit

Târgu-Mureş: Profesoara bătăuşă din Sânpaul, exmatriculată

Matei a precizat că profesoara a fost eliberată din învăţământ în urma unei hotărâri a Comisiei de disciplină de la şcoala generală din Sânpaul, unde a avut loc incidentul, hotărâre care a primit şi avizul directorului şcolii generale din Gheorghe Doja, unde profesoara era titular.

Femeia a contestat decizia

"Comisia de disciplină de la nivelul Ministerului Educaţiei i-a admis contestaţia şi a decis sancţionarea cu avertisment a profesoarei şi repunerea în drepturi. Ca urmare, aceasta îşi va relua activitatea acolo unde este titular, la catedra de limba şi literatura română de la şcoala din Gheorghe Doja", a spus Matei.

El a afirmat că a primit decizia Comisiei de disciplină din Ministerul Educaţiei în urmă cu câteva zile şi a trimis-o mai departe la şcoala din Gheorghe Doja.

Şeful ISJ Mureş a precizat că decizia de repunere în drepturi a profesoarei poate fi atacată prin contestaţie.

"Unitatea de învăţământ trebuie să se conformeze deciziei organului ierarhic superior, singura care ar putea să facă o contestaţie ar fi şcoala din Gheorghe Doja", a explicat Matei.

Incidentul a avut loc în luna februarie, un poliţist fiind chemat de conducerea Şcolii Generale din Sânpaul întrucât trebuia discutat despre un conflict care avusese loc între două profesoare. Atunci, în sala profesorală unde ar fi trebuit să se discute despre acel conflict se aflau poliţistul, primarul, directorul şcolii şi o echipă a unei televiziuni.

Profesoara respectivă a pălmuit o colegă şi a apostrofat reporterii, iar apoi l-a pălmuit pe poliţistul care încerca să o scoată pe hol. La rândul său, acesta i-a dat o palmă profesoarei.

Agentul de Poliţie, în vârstă de 28 de ani, a fost supus unei anchete interne, el fiind sancţionat disciplinar cu "amânarea promovării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de doi ani".

În cazul profesoarei, Consiliul Profesoral al şcolii din Sânpaul, unde ea era suplinitor, a decis desfacerea contractului de muncă, având şi acordul directorului şcolii din localitatea Gheorghe Doja, unde femeia este titular.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea