Târgu Mureş: Primăria, amendată de Garda de Mediu pentru tăieri ilegale de arbori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgu Mureş a fost amendată astăzi de Garda de Mediu Mureş, cu 30.000 de lei, după ce ministrul Mediului, Laszlo Borbely, şi mai multe organizaţii ecologiste au reclamat tăieri ilegale de arbori în oraş. Primarul Dorin Florea susţine că pomii tăiaţi puneau în pericol circulaţia.

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Mureş, Laurenţiu Cincea, a declarat, pentru Mediafax, că a decis să aplice Primăriei o amendă de 30.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului.

"Am decis să amendăm Primăria Târgu Mureş pentru nerespectarea prevederilor privind aliniamentele, mai exact din cauza intervenţiilor în aliniamentele arborilor. Amenda se ridică la 30.000 de lei, cu posibilitatea de a se plăti jumătate, în termen de 48 de ore", a spus Cincea.

Pe de altă parte, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a susţinut că nu a tăiat ilegal niciun arbore şi că pomii tăiaţi puneau în pericol circulaţia în unele zone, fiind în pericol să se prăbuşească sau având rădăcini foarte mari, întinse pe sub bordurile pietonale.

Florea a prezentat public fotografii ale unora dintre arborii tăiaţi şi a spus că îi oferă ministrului Borbely un hârleţ, pentru a planta copaci, întrucât el a decis că pentru fiecare arbore bătrân tăiat va planta în loc trei, mai tineri.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

Mai multe pentru tine:
Napolitane cu caramel şi nuci. Sunt gata în 30 de minute
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Cel mai important test dat de armata română în istoria modernă. Între sângele vărsat de țăranii din prima linie și planurile mârșave ale rușilor
Cum să te bucuri de grătar, fără a-ți pune sănătatea în pericol. Nutriționist: „Un moment de relaxare, un stres pentru organism”
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică